Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: “a căţărat” în 37 de ani cele mai înalte vârfuri din munţii noştri

Bianca Felseghi @ 11 August 2014 in INTERVIU, POVESTIRE, REPORTAJ

This post is also available in: Engleză

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18 de ani şi în curând va deveni student. În maşina părinţilor săi care traversează România de la nord la sud în drum spre Bulgaria, tânărul polonez priveşte pe fereastră la şirul nesfârşit de munţi care coboară în diverse trepte de înălţime şi îşi fixează în minte visând cu ochii deschişi un obiectiv pentru realizarea căruia va avea nevoie de următorii 37 de ani din viaţă. Pe 3 mai 2014, la 56, Jerzy Montusiewicz avea să ajungă şi pe ultimul din cele 97 de piscuri montane ale Carpaţilor din România pe care le-a urcat, Vârful Bradului (1091m) din Munţii Oaşului.

***

Odiseea românească a lui Jerzy Montusiewicz se îngemănează cu cea a găsirii sale şi capătă o nuanţă providenţială: aşa a fost să fie, ca recordul lui să fie cunoscut şi aici, în ţara care l-a fascinat şi pe care a iubit-o, cu delicateţe, neştiut. Coboram patru într-o maşină către orăşelul Virpazar pe o panta abruptă şi lată de vreo doi metri şi jumătate din Munţii Rumija în Muntenegru. Pe marginea drumului, doi excursionişti toropiţi de căldură ne fac semn să-i luăm cu noi, dar unde să-i înghesuim peste rucsacii şi bagajele noastre? Şi totuşi, sunt peste 50 de kilometri până în vale, un drum de o oră cu maşina, iar pe jos, poate de patru ori pe-atât. Ne oprim să-i aşteptăm. Le înfiletăm rucsacii printre sacoşe şi sticle cu apă, corturi şi izoprene. Blonzi şi zâmbitori cei doi excursionişti se amuză că suntem români şi că venim la munte în altă ţară, când ei, polonezii merg de obicei la munte în România. “De fapt, acum vreo lună, forumurile poloneze de alpinişti anunţau că, în sfârşit, Jerzy Montusiewicz a urcat şi ultimul vârf din Carpaţii româneşti. Vreo 30-40 de ani i-au trebuit!”, râde tânărul drumeţ. Şi aşa, repetându-mi în gând un nume străin pe care nu l-am înţeles pe deplin, a început totul. Inițial, am scris numele polonezului în vârful unei hârtiuţe. Pe care apoi am pierdut-o. Mi-au trebuit câteva săptămâni în care am contactat tot soiul de site-uri şi pagini de Facebook ale alpiniştilor din Polonia, până când, am primit primul indiciu nepreţuit de la Artur Paszczak de la un club de munţomani din Varşovia. M-a îndrumat către Societatea Carpatică din Polonia. Şi iată c-am dibuit omul: Jerzy Montusiewicz, aventurierul care şi-a dedicat aproape 40 de ani visului de a întregi la pas coroana Carpaţilor româneşti. Aceasta este povestea lui.

Carpații – în cinci motive
Jerzy Montusiewicz este acum profesor la Institutul de Informatică de la Universitatea de Tehnologie din Lublin şi are un doctorat în practica proceselor decizionale multi-criteriale asistate de calculator.

“M-am tot întors în România din mai multe motive”, mărturiseşte el. “Primul este acela că suprafaţa muntoasă este extrem de generoasă şi îţi permite să mergi câteva zile fără să dai de sate sau aşezări. Al doilea este acela că asociez turismul montan cu statul la cort şi cu pregătirea hranei la foc, într-un luminiş de pădure, lângă un izvor sau într-o căbănuţă abandonată de păstori. Asta se mai poate doar aici, în alte părţi ale Carpaţilor lipseşte cu desăvârşire. Uneori, se mai poate campa şi în Ucraina, dar opţiunile sunt foarte limitate. Al treilea motiv e acela că mă fascinează să interacţionez cu ciobanii. Aceşti munţi rămân vii datorită milioanelor de oi care-i tranzitează. Felul de a face brânza, obiceiurile şi tradiţiile păstoreşti sunt asemănătoare cu cele din munţii Tatra, în Polonia. Al patrulea motiv ţine de ambiţiile mele de ghid montan: fiind o zonă puţin cunoscută turistic, am putut să mă specializez în a conduce turiştii pe rute pe care deja le ştiam şi le parcursesem cu ajutorul hărţilor şi topografiei pe care am învăţat-o la faţa locului. În plus, Carpaţii româneşti sunt foarte diverşi şi plini de panorame surprinzătoare şi de curiozităţi naturale”.

În munţii Bistriţei, august 1978

Împreună cu un grup de excursionişti polonezi pe Vârful Cindrel (2.245m), august 1983

1989. Trecând un râu vijelios din Munţii Godeanu, în septembrie, cu trei luni înainte de Revoluţie

Panoramă de pe Vârful Oşlea (1.946m), în august 1983

La Piatra Mare în decembrie 1980

Minunatul Retezat, septembrie 1980

La câţiva paşi de Vârful Pietrosul (2.100m) din Munţii Călimani în 1978

Following the dream. Vârful lui Stan (1.466m) în septembrie 1980

Eroul nostru în august 1983, acum 31 de ani pe Muntele Şureanu

Muntele Ţarcu Căleanu (2.196 m) în 1989

Un grup de polonezi pe Parângul Mare (2.018m) în 1983. Jerzy Montusiewicz este al 4-lea din dreapta

Doar 53% din lungimea arcului Carpatic, al doilea cel mai lung din Europa, se află pe teritoriul României, dar până aici, ei trec şi prin Cehia, Slovacia, Polonia, Ucraina, Ungaria şi eşuează în Dunăre pe o mică porţiune din Serbia. Alpiniştii numesc “coroană” vârfurile cele mai înalte ale unui lanţ muntos. Primul pisc cucerit de Jerzy Montusiewicz au fost, de fapt, două: Ocolaşul Mare (1.907m) în Munţii Ceahlău şi Pietrosul din Munţii Călimani (2.100m). “Era în august 1978. Atunci aveam 20 de ani şi eram, de vreo doi ani, ghid montan în cadrul unui cerc studenţesc. Beskidy se numea, după un grup de munţi din Carpaţii polonezi. Eram acolo mai mulţi studenţi de la universităţile din Lublin. La vremea respectivă, Societatea Carpatică nu exista încă, a fost fondată abia în 1991″, şi-aminteşte profesorul Montusiewicz.

Planificarea unui atare concurs cu timpul şi cu sine însuşi a început, cum altfel pentru un om obişnuit cu cifrele, cu… calcule. Polonezul a cercetat cu exactitate şi a argumentat într-o lucrare scrisă numărul grupurilor de munţi identificate în Carpaţii noştri, pe unde trec graniţele dintre ei şi care este cel mai înalt vârf din fiecare familie. Apoi, ca să fie sigur că nu îi scapă nimic, uneori a escaladat şi vârfurile secundare; o măsură de siguranţă în caz că cineva i-ar fi contestat vreodată performanţa. “Bucuria mea a fost atât de mare atunci când, în cele din urmă, am urcat pe ultimul vârf în Munţii Oaşului! Am fost foarte mândru de faptul că am reușit. Planul meu a fost să termin această provocare cândva în sezoanele din 2012 și 2013, însă un număr de circumstanțe a amânat deznodământul. În cele din urmă, pe 3 mai 2014, am cucerit şi ultima redută. Faptul că s-a petrecut în această zi, o mare sărbătoare istorică şi religioasă a noastră, a polonezilor, a fost cu atât mai important”, îmi scrie Jurek, de acum familiar după un intensiv schimb de epistole online.

Pentru că nimic nu e întâmplător, omul nostru a ajuns să-şi aşeze pe frunte coroana Carpaţilor în data de 3 mai pe care polonezii o asociază cu revoltele anticomuniste după ce, înainte de 1990, regimul scosese din calendar sărbătorirea în această zi a Constituţiei din 1791.

365 de zile în munți
România văzută de Jerzy Montusiewicz în 37 de ani seamănă cu un loc frumos, cu verdeaţă, vorba bancului, şi este paralelă cu viaţa cotidiană din comunismul tot mai degradat la început de anii ’80, de care noi ne amintim în culori sinistre. Chiar şi contactul cu autorităţile româneşti de atunci, aduce a film: “Mi-amintesc că la prima intrare în România, în 1976, vameşul român de la graniţa cu Ucraina ne-a ospătat cu struguri. În ciuda situaţiei politice de care eram conştient, impresia pe care mi-a făcut-o această ţară a fost foarte bună. Cred că şi datorită oamenilor pe care i-am cunoscut, foarte prietenoşi şi gata să te ajute. Priveam România ca pe o ţară în care culturile diferitelor etnii sunt resurse unite în tradiţii şi obiceiuri”.

Munţii Baiului, Gârbova, la începutul secolului 21: anul 2000

Vârful Cucurbăta mare din Bihor (1.849m) în 1998

Vârful Giumalău (1.858m) în iulie 1992

Vârful Leaota (2.133m) în 2000

Piatra Groşilor din Muntele Mare (1.756 m) în septembrie 1995

Împreună cu soţia (stânga) pe Vârful Cârja (2.405 m) în 2001

Pe vârful Parângul Mare (2.518) pe care a urcat în repetate rânduri. Imagine din 2001

Vârful Pietrosul din Munţii Rodnei (2.303 m), iulie 1992

Vârful Semenic (1.440 m) în 2001

La începuturi: iulie 1993, împreună cu soția pe Muntele Tarcău

Aproape de Cluj: Spre Muntele Vlădeasa în septembrie 1995

Vârful Bivolul (1.530 m) din Munții Stânișoarei în iulie 1993

Nu e o surpriză că, din afară, România putea şi atunci vrăji. Până să închidă restaurantele şi localurile publice la ora 22.00, să-i oblige pe străini să se cazeze doar în anumite hoteluri supravegheate de Securitate sau să cumpere benzină în România numai cu valută convertibilă, regimul de la Bucureşti reuşise să facă afaceri din turism, mai ales cu grupurile provenite din blocul european estic pentru care România era o destinaţie de vacanţă ieftină. Statisticile oficiale arată că la începutul ultimului deceniu comunist, turismul internaţional aducea bani la buget.

“Relaţia mea cu România a fost mereu caldă. Am apreciat mereu că a fost o ţară paşnică. În Bucovina am vizitat comunităţile de polonezi care locuiesc acolo din secolul al XIX-lea şi încă îşi păstrează limba şi obiceiurile, în Banat am vizitat satele ceheşti şi de multe ori mi s-a arătat calitatea de oameni a românilor, şi atunci când hoinăream de unul singur în anii ’80, dar şi acum, mai recent când am revenit cu maşina personală. Sincer, încă sunt fascinat de spontaneitatea locuitorilor care se trezesc cu un străin care se plimbă fără niciun motiv prin zone nu foarte frecventate de turişti”, explică atipicul vizitator. În total, în cei 37 de ani, şi-a petrecut circa un an propriu-zis în munţii româneşti, interacţionând cu sătenii, ferindu-se de ploi şi gătindu-şi mâncarea la Primus. O medie de 9 zile/an.

Ca să se orienteze, Montusiewicz foloseşte încă metodele tradiţionale pentru că, mărturiseşte, “nu e fan al gadgeturilor tehnologice”. Din echipamentul pe care îl cară în spate nu lipseşte cortul, o saltea şi un topor mic de lemne, un ceainic, o hartă şi o busolă. “Azi, jacheta impermeabilă e şi wind-proof, iar bocancii au talpă Vibram pentru o mai bună aderenţă. Eu nu folosesc GPS şi mă ghidez cu o busolă austriacă din primul război mondial sau după desenele făcute de oameni. Le mai compar cu fotografii făcute din satelit şi pe care le iau cu mine, dacă zona este într-adevăr inaccesibilă”. Are şi un telefon mobil, dar nu îl foloseşte prea des, ca să salveze bateria. Şi în plus, pe munte are nevoie de linişte, căci ideea unei evadări este de a renunţa la confortul civilizaţiei.

900 de kilometri de creastă
În 1980, polonezul nostru a fost unul din membrii primului echipaj care au traversat Carpaţii, de la Bratislava, pe Dunăre, urmându-le linia prin Ucraina şi ulterior România şi întâlnindu-se, din nou, cu marele fluviu, la Porţile de Fier între judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi. Expediţia a durat 93 de zile, timp în care au fost străbătuţi la pas 900 de kilometri de creastă, iar 17 dintre vârfurile atinse au fost ulterior numărate ca părţi componente ale Coroanei carpatice româneşti. “Atunci am avut timp să mă împrietenesc cu atmosfera din munţii româneşti, cu atmosfera şi spaţiile vaste ale văilor, cu ciobanii şi cu logica elevaţiilor. Şi tot atunci am înţeles că trebuie să fac faţă singur în caz de pericol, din pricina lipsei infrastructurii turistice”, îşi aminteşte profesorul-explorator.

Iar încercările de viaţă şi de moarte nu au întârziat să apară. În 1989, pe când conducea o reuniune de training pentru ghizi montani din Lublin instalată pe platoul Munţilor Godeanu, vremea s-a înrăutăţit brusc. Vântul puternic şi ploaia au sfâşiat corturile astfel că grupul de polonezi s-a văzut nevoit să evacueze tabăra pe timp de noapte. “De-o parte şi de alta erau nişte versanţi verticali, eram într-o căldare post-glacială. A fost un chin să reuşeşc să scot nevătămaţi oamenii din această capcană naturală. I-am condus pe valea Cernei înspre munţii Mehedinţi”, povestește el și pare să răsufle și acum uşurat. Câţiva ani mai înainte, pe povârnişurile aride ale Pietrei Craiului, unul din membrii grupului a alunecat pe grohotiş într-un jgheab. “Omul arăta îngrozitor, cu sângele care îi şiroia pe faţă. După ce l-am spălat, însă, am văzut că tăieturile nu erau prea adânci”, spune ghidul. După ce a învăţat lecţia dură a Carpaţilor, singurul pericol de care se mai teme sunt câinii ciobăneşti care atacă în haită.

Vârful Țibău (1.660 m), 2013

Saca Mare, (1.776 m), 2007

Munții Maramureșului în 2009

Odihnindu-se în Valea Galbenei, 2005

Vârful Nedeia (2.130 m), 2008

Munții Cernei, 2005

Împreună cu un cioban, unul din tovarășii singurătăților sale în munți, Munții Cernei, 2005

Exerciții de supraviețuire în Munții Maramureșului, 2011

Hoinărind prin Munții Maramureșului de 31 de ani, 2011

Vârful Arcer (1.829 m), 2008

Valea Bistrița Aurie, 2008

Cârlibaba, 2013

Vârful Budacu, (1.859 m), 2013

Munții Vrancei, Vârful Goru (1.785 m), 2012

Vârful Penteleu (1.772 m), 2012

Sfârșitul aventurii: Piatra Bixad în 3 mai 2014, după 97 de vârfuri urcate

Vârful Pleșu (1.112 m), 2012

Vârful Dâmbuțu (1.368 m), 2012

Vârful Ghițu (1.622 m), 2012

Hodrâncuța în Pădurea Craiului, 2012

Acum, după 37 de ani, Jerzy Montusiewicz este în măsură să recite poezia munţilor care i s-au întipărit în suflet, dar care, uneori, nu s-au lăsat înduplecaţi prea uşor. “Unii sunt spectaculoşi, iar alţii oferă o panoramă splendidă înspre alte grupuri muntoase. Preferaţii mei sunt Piatra Iorgovanului (2.014 m) în Munții Retezatul Mic, Pop Ivan (1.940 m) în Munții Maramureșului, Piatra Cloşanilor (1.421 m), în Munții Mehedinți, Parângul Mare (2.518 m) în Munții Parângu Mare și Detunata Goala (1.265 m) în Munții Metaliferi. Dintre acestea, doar Parângu Mare l-am vizitat de mai multe ori, chiar dacă la prima mea încercare, în septembrie 1981, nu am reușit să-l ating din cauza troienelor de zăpadă”.

Şederea în Carpaţi a fost o experienţă intensă şi s-a dovedit a fi un exerciţiu de re-cunoaştere a propriei identităţi. Cu cât mai adânc s-a afundat în stomacul munţilor, cu atât a înţeles mai bine care este locul omului în mijlocul sălbăticiei. “În astfel de locuri învăţătura convenţională, gradele academice sau viaţa sofisticată de la oraş nu prea contează. Predominantă în comportamentul tău devine abilitatea de a face faţă situaţiilor dificile, îndemânarea de a citi o hartă sau de a te orienta după busolă, de a distinge detaliile topografice ale terenului. La munte, a face foc şi a putea găti o masă caldă sunt detalii ale supravieţuirii. Eu am reuşit mereu, graţie munţilor, să restabilesc balanţa dintre sacru şi profan din interiorul meu. Şi m-au mai ajutat să redescopăr calea de a alege între ceea ce e important şi ceea ce e trecător. În relaţia cu ceilalţi, munţii mi-au dat măsura de a valoriza ceea ce e simplu în lumea asta mereu în schimbare şi tot mai imprevizibilă”.

La fel ca orice poveste care curge spre destinații necunoscute, Jerzy Montusiewicz nu și-a luat rămas bun de la România o dată isprava sa terminată. Pentru el, Carpații vor rămâne oceanul de povești din care se hrănesc amintirile.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,975 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ultimele articole

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Între Est şi Vest. Un diagnostic istoric şi politic al crizei din Ucraina

Între Est şi Vest. Un diagnostic istoric şi

03/07/14

Teama nedefinită cu care tot Globul priveşte[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago