Oscars 2014. The Red Carpet – unde actorul întâlnește personajul.

Geanina Sălăgean @ 04 March 2014 in REPORTĂJEL

Acesta ar trebui să fie, în mod normal, un articol gen best dressed/worst dressed. Dar nu e. (iEST on best dressed/worst dressed? Come on!)

Acest articol e doar o interpretare a ceea ce se află dincolo de ținutele pe care le vedem purtate de actori. V-ați întrebat vreodată cât e de spontan totul? Toți actorii ăia, elita, ventrilocii emoțiilor, sunt, brusc, muți, șocați, ahmm-ați în fața statuetei, probabil nici pe departe atât de valoroasă în aur și karate cum e oricare dintre bijuteriile purtate pe diversele părți ale corpului neacoperite?

Ce valoare reală are Oscarul? Este Oscarul o recompensă a unei munci prestate fără cusur? Oscarul este în/o funcție egală cu suma totală investită în cel care, până la urmă, îl va merita pe deplin, înmulțită cu politically correctness. Cu alte cuvinte, eu nu cred în ahmm-uri, nici în tristețea deplină a ”perdantului” Leonardo DiCaprio. Și nici în lacrimile și crizele de respirație ale lui Gwyneth Paltrow în rochie roz, când a luat Oscar-ul pentru rolul din Shakespeare in Love. Vă aduceți aminte?

Să fiu mai explicită.
I am a voguer. Adică citesc Vogue în fiecare dimineață, plus multe alte site-uri și bloguri care țin de imagine. Înțelegând prin asta, ok, bine… și fashion. Dar nu sunt o fashionistă în adevăratul sens al cuvântului. Prefer să mă uit mai mult la această industrie ca la un joc de anticipare a tendințelor. Și să vă spun ceva: dacă faci asta zilnic, chiar ajungi să crezi că poți anticipa tendințe cu luni bune înainte. Dar când aceste tendințe anticipate se și întâmplă aproape de fiecare dată, ajungi paranoic.

De ce aleg Vogue ca sprijin pentru studiul de caz Oscar 2014? Pentru că, orice s-ar spune, covorul roșu trece prin Vogue. Când ai intrat în paginile astea, ai intrat pe covor. Niciodată nu am văzut un viceversa: adică dacă un actor e pe covorul roșu, Vogue se întreabă cine-i ăsta, uite ce frumos e, hai să-l punem în pagină. Nu. Nu așa stau lucrurile.

Când se pregătește lansarea unui film, actorii, dar mai ales actriţele știu exact ce să poarte la lansare. La festivaluri. La oriunde. Pentru că sunt mereu “in the spotlight”. Și-ar permite să facă greșeli? Să distrugă încasări? Să distrugă drumul spre Oscar? Nu. Așa cum la săptămâna modei din New York, din februarie se trasează tendințele pentru toamnă-iarnă 2014/2015, tot așa ținutele de la Oscaruri trebuie stabilite cu mult timp înainte. În secret, oficial.

De fapt… totul e mult mai picant. Dacă ținutele se stabilesc cu mult timp înainte, trebuie să știm, cu cel puțin tot atâta timp înainte, cine le va purta. Adică să știm nominalizații. Dar nominalizații se știu cu destul de puțin timp înainte, circa vreo două luni. Nu ne ajunge. De aceea, înainte de nominalizați, vorbim despre… favoriți. Cine sunt favoriții? Sunt cei care-și creează un drum corect, iar decidenții favoriților și ai, ulterior, nominalizaților, nu au cum…sau nu mai au cum să-i scape din vedere. Sau din listă.

16 ianuarie 2014. Articolul din Vogue “The Winners, The Losers, And The Dark Horses of the 2014 Oscar Nomination” (Câştigătorii, Pierzătorii şi Oile negre ale nominalizărilor pentru Oscar 2014). By John Powers. Să vedem ce spune:

Categoria cea mai bună actriţă:
Ignorată pe nedrept: Gaby Hoffmann – personalitatea sa hippie-dippie din Crystal Fairy trebuie să fie văzută pentru a fi crezută
Oaia neagră: Amy Adams – munca ei extraordinară va fi susţinută de pasiunea generală pentru ce înseamnă “ţeapa în stil american” (American Hustle)
Câştigătoare: Cate Blanchett – toată lumea ştie deja că performanţa ei a fost cea mai bună.

Categoria cel mai bun actor:
Ignorat pe nedrept: Oscar Isaac –  Llewyn Davis poate că e irascibil, dar cânta ca un înger şi joacă în cel mai bun film cu pisici al anului.
Oaia neagră: Leonardo DiCaprio – a cărui bravadă în rolul pentru care e nominalizat (Lupul de pe WallStreet, R: Martin Scorsese) a interacţionat cu juriul.
Câştigător: Matthew McConaughey – nu se simte în aer că e anul lui?

Categoria cea mai bună actriţă în rol secundar:
Ignorată pe nedrept: Joanna Scanlan – personajul său din The Invisible woman m-a impresionat şi cred că e surpriza anului
Oaia neagră: June Squibb – orice actor peste 30 de ani speră că o dată ajuns la 80 nu va pierde premiul.
Câştigătoare: Lupita Nyong’o – Academia Americană de film preferă să onoreze tinere femei la această categorie, iar Lupita e heartbreaking în 12 ani de sclavie.

Categoria cel mai bun actor în rol secundar:
Ignorat pe nedrept: Daniel Bruhl – rolul său ca Nikki Lauda în ignoratul, din păcate, Rush a fost una din cele mai deştepte şi plăcute performanţe actoriceşti ale anului
Oaia neagră: Jonah Hill – pentru că îi face pe cei din Academie să râdă
Câştigător: Jared Leto – cei din Academie sunt înnebuniţi după actori care pierd în greutate şi problematica transgender

Categoria cel mai bun regizor:
Ignoraţi pe nedrept: Fraţii Cohen – munca lor e atât de subtilă încât alegătorii nici n-o pot vedea
Oaia neagră: David O.Russell – datorită lui actorii din American Hustle au fost nominalizaţi la patru categorii

Categoria cel mai bun film străin:
Ignorat pe nedrept: Nici n-are sens să mă pornesc
Oaia neagră: The Broken Circle Breakdown – dacă Sundance ar fi fost în Belgia, acesta ar fi fost filmul care ar fi câştigat festivalul
Câştigătorul: The The Great Beauty – merita să câştige (de departe e cel mai bun film din categoria asta) 

Categoria cel mai bun film:
Ignorat pe nedrept: Inside Llewyn Davis.
Oaia neagră: Gravity – dintre toate filmele, a făcut cei mai mulţi bani, tehnica i-a uimit pe oamenii din industria cinematografică care ştiu cât e de greu de făcut un astfel de film
Câştigător: 12 ani de sclavie. Anul trecut, juriul a putut refuza premiul pentru Argo şi Lincoln, dar nu vor îndrăzni să-l refuze celui mai mare film despre sclavie în favoarea lui American Hustle, chiar dacă îşi doresc foarte foare foare tare.

Să fie doar profeţii? Vi se pare că a ratat ceva? Acolo la Best Foreign Language Film pare ușor nesigur, dar tot știe cine ”merită să câştige”.  În rest, e perfect. Bravo. Zece. Căci așa s-a și întâmplat. Ce e Oscarul, atunci? (Keep that in mind, trec la altceva și revin)

Nude şi Cenuşăreasa
Cate Blanchett. Minunată în Blue Jasmine. Dar, ca să fie minunată, acestă minunăție a fost luni întregi întreținută ca o flacără olimpică. Cate Blanchett are un personaj ale cărei costume nu pot fi uitate prea ușor. E o rich lady, imagine reflectată prin liniile perfecte ale costumelor, prin culori deschise, tonuri de bej și nude, gri și alb, auriu pentru seară. Acest personaj trebuie susținut prin toate aparițiile în public ale actriței, pentru a se crea ceea ce se numește o imagine puternică, în care, pentru o vreme măcar, cam până după Oscaruri, publicul trebuie să vadă 2 in 1: adică să nu știe exact cine e pe covorul roșu sau în reviste – actrița Cate Blanchett sau personajul ei.

Imaginile mai jos de pildă. Prima e din Blue Jasmine, a doua e din cover story-ul din ianuarie 2014 din Vogue.

Pictorialul lui Cate Blanchett din Vogue

Doamna bogată și bijuteriile. Auriul. Peste tot. Nu mai vorbesc de multiplele apariții la rubrica 10 Best Dressed, unde Cate se remarca prin ținute foarte în stilul personajului din Blue Jasmine. De ce apărea atât de des? Pentru că trebuia să apară. Să susțină personajul. Covorul roșu începe cu kilometri întregi în afara clădirii gazdă a ceremoniei Oscar-urilor. De  fapt, covorul roșu, ca un covor fermecat, poartă actorul în jurul lumii. Pe unde călca el, covor roșu se făcea. Adică și-l construiește el însuși. Bine, ajutat de staff.

Ar fi fost prea de tot și prea plictisitor (previzibil?) pentru toată lumea ca Blanchett să poarte auriu la Oscar-uri. Recunoașteți? Ce a mai rămas? Nu prea multe, zic eu. Ar fi putut fi blue, că doar e Blue Jasmine, dar neaaahh… Blue trebuia rezervat pentru altcineva. Așa că a rămas culoarea nude.

În 16 ianuarie, într-un alt articol din Voque, What The 2014 Oscar Nominees Should Wear on the Red Carpet. (Ce ar trebui să poarte pe covorul roşu nominalizaţii la Oscar) editorii fashion pariază pe nude. Și nu orice fel de nude, ci pe un nude de la Armani Privé.

Propunerea revistei Vogue pentru ţinuta lui Cate Blanchett

Și, ca să vezi, în seara Oscarurilor, nude a fost. Și nu doar atât. Ci nude by Armani Privé:

Ţinuta în care a defilat pe Covorul roşu Cate Blanchett a respectat întocmai indicaţiile Vogue

 Cate Blanchett in Armani Privé and Chopard jewelry. Ok, ok, rochia nu-i identică. Dar nude? Voal? Perle? Armani Privé?

De Lupita am auzit cu mult timp înainte de 12 Years A Slave. Am văzut-o în alte filme?  Nu. Dar unde oi fi auzit? Exact. De la mama Vogue. I s-a pregătit drumul așa: tot cam la două săptămâni vedeai o black lady îmbrăcată impecabil între figurile de la 10 Best Dressed. Ca să fii prezent cu frecvența asta în rubrica respectivă înseamnă că ai mers la evenimente, nu glumă. Gale, evenimente filantropice, lansări. Peste tot. Îmbrăcată de cele mai importante nume ale modei. Cine o fi Lupita asta Nyo..something, mă întrebam eu. Inițial am crezut că o fi vreun nou street style star ca Blair Eadie sau ca Miroslava Duma. Dar era prea de tot. A apărut brusc, numai cu Chanel-uri și Prada, nu ca altele care mai apar pe la început și cu câte ceva ZARA, TOPSHOP sau ASOS. Lupita nu. Lupita era high class. O fi vreo nevastă de miliardar? Brusc, nu mai era la Best Dressed Michelle Obama că era Lupita Nyo… something.

Până la urmă, s-a lansat și filmul 12 Years A Slave și mare mi-a fost mirarea când am văzut cum Lupita e, de fapt, actrița din rolul secundar. Hmmm. O fi venit tocmai din Africa și și-a deșertat valizele Louis Vuitton pe toate covoarele roșii ale lumii. Din Kenya, mai exact. Unde, se-nțelege, Prada e la ea acasă. Prada leoparzilor, poate.

Ce zicea Vogue în acel 16 ianuarie de neuitat? Dear Lupita, you should wear this:

Propunerea Vogue pentru rochia Lupita Nyong’o

Nu vă uitați la papuci. Nu discutăm acum amănunte de-astea. La Oscaruri nu sunt importanți pantofii. Rochiile sunt lungi. Ce putem spune despre această rochie? Cum susține ea personajul Lupitei? Păi… E o rochie foarte yin și yang. Foarte echidistantă, foarte armonioasă. E o rochie a iertării. O rochie a conviețuirii pașnice dintre albi și negri. E o rochie care vrea să ne arate că există Bine și Rău, alb și negru, dar că așa e lumea… cu bune, cu rele, trebuie să o acceptăm și să mergem înainte. Dacă ducem și mai departe lucrurile, dungile albe verticale pot reprezenta închisoarea, cușca sclaviei. Iar partea de corset observați că e sub forma unor aripi care se înalță deasupra acelei cuști. Ei? Ei da. Rodarte a lucrat simbolic întotdeauna, iar Vogue nu e de ieri.

Dar a purtat Lupita așa ceva? Nu.
Dar ce?

Lupita Nyong’o pe Covorul Roşu al Oscarurilor 2014

 A purtat Prada. Pe care a și luat-o. La pradă mă refer. La premiu. O să spuneți acum că Vogue a dat chix. Nu chiar. Să ne uităm la imaginea următoare. Circulă pe Internet.

No way!!! Is this for real? Lupita? Cinderella? Disney? Da. Dumnezeule, peste tot se vehiculează că ținuta ei a fost adorabilă! Mie mi se pare că nimic nu era mai evident pentru personajul ei. Mi se pare trist. Uitați-vă numai! O cenușăreasă din Kenya? Ce e Cenușăreasa? E o sclavă în propria familie. O scalvă care muncește pentru surorile ei vitrege. E forțată să se ascundă, să se urâțească intenționat pentru ca ele să pară strălucitoare. Și, ajutată de zână (sau de zei) ajunge la bal. La Marele Bal. La Marea Gală a Oscarurilor. E momentul ei. Își depășește condiția. Împlinește visul oricărei Cenușărese din Africa sau de oriunde. Acceptă trofeul. Acceptă laudele, zâmbetele și admirația starurilor, pe care nici în vise nu îndrăznea să și le închipuie. Acceptă să fie albă. Mă rog, blue. Ea a numit culoarea Nairobi blue pentru că-i amintește de casă. Și ne mai spune că în seara precedentă a câștigat premiul Independent Spirits Award. Blue sky. Blue ocean. Freedom.

Vedeți voi, eu mă bucur pentru Lupita. Dar ea nu demonstrează, prin această ținută, decât că e o excepție departe de Africa. Și că Africa, așa cum e for real, e departe de Gala Oscarurilor.

Vreau să mai punctez un mic amănunt: în afara rochiilor prevăzute de Vogue pentru Cate Blanchett ca eventuală câștigătoare a Oscarului pentru cea mai bună actriță în rol principal și respectiv pentru Lupita Nyong`o ca eventuală câștigătoare a Oscar-ului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, celelalte rochii prevăzute pentru nominalizate sunt niște aberații. Adică sunt așa, hai să mai punem niște rochii fără să ne batem capul prea mult, că oricum nu contează. Contează doar cine urcă pe scenă. Și noi deja știm cine.

Spre exemplu, ţinut Sandrei Bullock n-a contat deloc în acest an. Predicţia Vogue:

Predicţia Vogue pentru Sandra Bullock

Și ce a purtat de fapt.  Alexander McQueen. Albastru închis. Cam ca în Gravity. 

Sandra Bullock pe Covorul roşu al Oscarurilor

E clar, după cum puteți vedea și voi, că Vogue nu s-a arătat prea interesată să câştige pariul cu ținuta Sandrei Bullock. De ce? Pentru că oricum nu câștiga. Revin deci. Ce e Oscarul?

Mai gândiți-vă.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

13,084 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago