O “plimbare” de 8000 km din Siberia la Budapesta via Cluj. Istoria unui prizonier de război care s-a întors acasă.

Bianca Felseghi @ 22 January 2014 in FEATURE

Când am urmărit cu sufletul la gură povestea spusă de regizorul Peter Weir în  ”The way back” (Drumul de întoarcere) ne-am întrebat dacă o fi fost sau nu posibil ca cei şapte evadaţi din Gulagul sovietic să fi mers pe jos, fugind de moarte, aproape 6500 de kilometri din Siberia şi până în India? După ce asculţi, însă, povestea lui Lajos Petho – un soldat ungur din armata austriacă, luat prizonier în timpul primului război mondial, începi să înţelegi că Rusia a fost în ultimii 100 de ani lungul drum spre Acasă pentru zeci şi zeci de prizonieri de război şi “duşmani” pe timp de pace: Lajos Petho s-a întors pe jos din Irkustsk şi până la Budapesta după 8000 de kilometri parcurşi în 3 ani de zile. Nepotul său, un cameraman australian, a filmat un documentar despre asta.

*

urss

Lou Petho îşi descrie râzând genealogia complicată: are rădăcini maghiare, tatăl lui a fugit din Budapesta în timpul revoluţiei din 1956 şi s-a recăsătorit la Paris cu o franţuzoaică. A trăit cea mai mare parte a vieţii în Australia, dar familia îl aşteaptă în Thailanda unde are şi doi copii. De muncit, munceşte în Europa, între Franţa şi Germania. E cameraman şi realizator de documentare în regim de freelancer şi probabil deţine aceleaşi gene şi aceeaşi chemare a depărtărilor pe care o fi avut-o strămoşul său, prizonierul Petho care s-a întors pe jos acasă din Siberia.

Prizonier la capătul lumii
“Ştiu povestea bunicului meu dintotdeauna. Am tot auzit-o în familie, iar de vreo 20 de ani m-am pregătit să fac un documentar despre ea. În ultimele patru luni am reluat drumul său, din Irkustsk unde erau la începutul secolului al XX-lea lagăre de deportaţi cu prizonieri de război, pe lângă lacul Baikal. Am coborât spre Europa pe linia TransSiberianului”, spune cameramanul. Anul 2014 marchează un centenar comemorativ: se împlineşte veacul de la începutul Marelui Război. Cu această ocazie, Lou Petho a reuşit să îşi vândă ideea de documentar canalului Arte.

Lajos Petho într-o fotografie din arhiva familiei. Ea datează din timpul primului război mondial/FOTO: Lou Petho (c)Povestea bunicului său e însă povestea a 2,9 milioane de prizonieri de război ţinuţi în Rusia la începutul secolului. Aproape jumătate din ei au murit, spun statisticile oficiale. Avantajul care i-a salvat viaţa lui Lajos Petho a fost să fie un bun meseriaş. În armată a fost luat ca mecanic şi făcea parte dintr-un detaşament de soldaţi care adunau morţii şi răniţii de pe front. Destinul lui nu a fost să lupte, dar nici să vadă cum se surpă sub cenuşă unul dintre cele mai mari imperii din Europa: Imperiul Habsburgic. “Bunicul meu a fost luat prizonier chiar în 1914. La finalul unei bătălii, undeva între Ucraina şi Polonia, a fost înşelat de ruşi care urlau <ajutor! ajutor!> în limba maghiară, într-o tranşee. Bunicul meu şi alţi brancardieri s-au grăbit să adune presupuşii răniţi, dar au fost capturaţi de inamici”, explică Lou scurta experienţă cu războiul pe care a avut-o soldatul.

Prizonierii au fost duşi întâi într-un lagăr la Moscova, apoi deportaţi în Siberia. Pe atunci, în 1914, spune realizatorul australian, satele de prizonieri din Siberia nu erau Gulagul înfiorător în care aveau (în numai câţiva ani) să fie exterminaţi sute de mii de deţinuţi politici. “Prizonierii trăiau în barăci, dar aveau o echipă de fotbal, puteau munci în sat, erau într-adevăr foarte săraci, dar securitatea zonei nu era atât de puternică”, explică el. Întocmai ca şi în demonstraţia gardianului-şef din ficţiunea lui Weir prizonierilor le era clar că închisoarea lor nu sunt gardurile electrice, ci natura ucigaşă, întinsă pe sute de mii de kilometri pătraţi. “Când scuipai, până să ajungă pe jos, era deja gheaţă”, punctează grafic cameramanul. După numai un an în lagăr, Lajos Petho învăţase, se pare, câteva cuvinte în limba rusă care să-l ajute să se descurce în imperiul slav şi când s-a ivit prilejul a plecat pur şi simplu din Siberia cu un grup de muncitori.

A meeers cale lungă să-i ajungă, urmărind în permanenţă apusurile de soare. “Cel mai apropiat drum pentru a scăpa din Siberia era prin Mongolia şi China. Dar această variantă era mai costisitoare pentru prizonierii care voiau să ajungă în Europa. Bunicul meu, ca şi mulţi alţii, a urmat îndeaproape linia de cale ferată.  . N-a spus niciodată că ar fi plecat la drum întovărăşit de cineva. Din ce ştim noi, a călătorit singur”, explică nepotul. Tot meseria de mecanic l-a ajutat să îşi câştige traiul pe drum, muncind ca zilier şi reparând diverse lucruri. Uneori era plătit în monede de argint pe care le transforma cu meşteşug în inele. Apoi le vindea.

Istorie cu realitate adăugată
De aici, ficţiunea începe să se confunde cu realitatea şi chiar să transforme realitatea într-o variantă îmbunătăţită: “Am aflat de la unii oameni că ştiindu-se că e ruta frecventată de prizonierii de război, prin satele de pe marginea liniei TransSiberianului se lăsau haine afară pentru cei care treceau, să aibă cu ce se îmbrăca. Istoricii cu care am discutat, nu au putut nici să infirme, nici să confirme această informaţie. Eu prefer să o cred”.

Mai mult, căutând prin satele şi cătunele de-o parte şi de alta a magistralei de fier, Lou a dat într-un sat pierdut în tundră peste o femeie care îşi amintea de un fost prizonier pe nume Petho, dar despre care ştia că ar fi fost ceh şi care ar fi trecut prin zonă la finalul războiului. “Mi-a spus că i-a îmbrumutat bani de drum şi că mai târziu a primit o scrisoare de mulţumire de la el, împreună cu datoria. Femeia a distrus scrisoarea de frică imediat după anii ’20 din pricina terorii comuniste care se instalase şi pentru care ajutorul acordat prizonierilor reprezenta o infracţiune capitală. Nu ştiu dacă a fost sau nu vorba despre bunicul meu. El a vorbit foarte puţin despre drumul lui, mai ales că frigul şi greutăţile prin care a trecut i-au afectat sistemul nervos al coloanei şi şi-a petrecut restul vieţii într-un scaun cu rotile”.

00

Lou Petho a ajuns la Cluj pe urmele bunicului său/FOTO: Raul Ştef (c)

01

Detaşamentul din care făcea parte Lajos Petho, cândva în timpul primului război mondial/FOTO: arhiva familiei

3

Lou Petho şi-a cumpărat de la un târg din Ucraina şi un paşaport vechi care să-i amintească de călătoria cu TransSiberianul/FOTO: Raul Ştef (c)

4

Drumul urmărit de documentarul Escaping from Siberia realizat de Lou Petho pentru canalul Arte/FOTO: iest.ro

5

Un vechi document al bunicului evadat/FOTO: Arhiva familiei

6

Lou Petho s-a oprit şi la Cluj pe drumul din Siberia la Budapesta/FOTO: Raul Ştef (c)

7

L-am plasat pe Lou Petho în barul The Soviet. Pentru atmosferă :) / FOTO: Raul Ştef (c)

Lajos Petho a murit în 1945. Când îşi amintea de lunga sa călătorie o numea cu umor “plimbarea mea prin Rusia”. “Russian Promenade” este şi titlul sub care documentarul a fost iniţial brand-uit şi care va fi difuzat pe canalul Arte în acest an.

De pe malurile lacului Baikal – la Cluj
După Irkutsk, Krasnoyask, Tomsk, Novosibrisk, Zovoto, Omsk, Yekaterinburg, Ufa, Perm, Samara, Volgagrad, Odessa, Lviv şi Przemysl, povestea călătoriei lui Petho trece şi prin Cluj. Chiar dacă nu îi cunoaşte cu exactitate itinerariul, nepotul său crede că ruta aceasta ar fi fost cel mai uşor de urmat, în condiţiile în care fugarul ar fi dorit să ajungă cât mai repede în Austro-Ungaria. A ajuns abia în 1918, moment în care imperiul tocmai fusese împărţit. Putem, din nou, doar să ne imaginăm ce era în sufletul unui meseriaş oarecare, ajuns soldat din întâmplare şi prizonier fără să fi luptat, reîntors din Iad în lumea civilizată după o călătorie de trei ani, într-o ţară care nu mai exista.

Fără să fie conştient, Lajos Petho a parcurs pe jos inclusiv distanţa de la Imperiul Ţarist la URSS :) . “M-am întâlnit cu tineri comunişti din Rusia zilelor noastre. Ei sunt convinşi că numărul lor creşte mereu şi că vor ajunge din nou la putere. Privesc cu aceeaşi loialitate la vechii lor conducători, Lenin şi Stalin, iar crimele comise sunt trecute cu vederea”, spune cineastul australian. Singurii care nu împărtăşesc nostalgia stalinistă sunt ruşii care au trăit “dezgheţul” şi ruperea URSS-ului la începutul anilor ’90. Tineretul are, în schimb, planuri mari. “Everybody makes mistakes. Asta e poziţia tinerilor comunişti din Rusia”, povesteşte Lou.

Lou Petho (dreapta) alături de o tânără membră a partidului comunist din Rusia/FOTO: arhiva personală (c)

La fel ca şi în cazul altor “greşeli” ale omenirii precum Holocaustul, bomba de la Hiroshima sau masacrul de la Srebrenica, şi teroarea sovietică e o moştenire pe care unii dintre noi o duc în spate. Uneori, chiar şi 8000 de kilometri.

 

Calea ferată trans Siberiană a început să fie construită la sfârşitul anilor 1890 din ordinul ţarilor. Extinsă spre extremul orient, ea reprezenta în secolul al XX-lea cel mai rapid mijloc de transport terestru între Europa şi Japonia. Costurile construcţiei sale sunt depăşite doar de “cursa înarmării” pentru primul război mondial. Trenul transSiberian parcurge o distanţă de 9288 de kilometri, trece prin 8 fuse orare, iar ultima staţie este la Vladivostok

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,554 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago