Moartea doamnei Crişan şi semnătura care amână Viaţa de Apoi

Bianca Felseghi @ 16 December 2013 in REPORTAJ

“Numai contracte de întreţinere vedem în faţa noastră. Asta e problema cu viaţa asta…”

*

Frica unei femei singure de 83 de ani, care a murit în luna august în spital s-a adeverit: a trebuit să aştepte patru luni într-un frigider ca să poată fi îngropată creştineşte pentru că nu s-a găsit nimeni care să semneze ancheta socială necesară înmormântărilor făcute de Primărie. Moartea doamnei Irina Crişan – o poveste incredibilă care se termină  cu “faith in humanity, restored”.

Fotografii: Raul Ştef (c)

E 14 decembrie 2013, într-o sâmbătă. Ceaţă care îţi biciuie faţa cu burniţă măruntă şi umezeală care se strecoară prin tălpi, în genunchi şi apoi în umeri, iar apoi te zgribuleşte ca în faţa unui accident sinistru. Cimitirul Pomet din Cluj e undeva pe un deal la ieşirea spre localitatea Chinteni. E locul de veci al celor singuri. Cimitirul Săracilor. Pe jos e noroi lipicios şi ochiuri de gheaţă. Preotul Sajó Norbert, în costum şi cu o căciulă funky gen Red Hot Chilli Peppers trasă pe ochi urcă dealul cimitirului ducând o coroană mortuară. A venit să ţină slujba de înmormântare pentru Irina Crişan, o femeie pe care nu a cunoscut-o niciodată, dar pe care a ascultat-o uneori la telefon.

“Asociaţia noastră are un număr special de telefon,  destinat celor nevoiaşi şi intervenim în momente de criză. Irina Crişan ne-a sunat prima oară în 27 aprilie 2012, avea nevoie de un pachet cu alimente. Apoi a mai vorbit de câteva ori cu noi. Marea ei frică a fost să nu moară înainte să-şi rezolve un loc în cimitir. De luni de zile încerca asta. Brusc n-am mai avut nicio veste de la ea”, spune părintele Sajó.

Irina Crişan, născută în 1930, a murit în luna august la Spitalul Clinic Judeţean din Cluj-Napoca, după ce i s-a făcut rău pe stradă. Locuia într-un apartament de pe strada Decebal şi nu avea pe nimeni.

Povestea ei în această lume s-ar fi sfârşit într-un anonimat desăvârşit, ca şi când niciodată n-ar fi călcat acest pământ, dacă “rămăşiţele zilei” n-ar fi fost adunate cu insistenţă de necunoscuţi. De străini confruntaţi pe loc cu imensa responsabilitate de a fi oameni. O farmacistă de vis-a-vis de apartamentul ei a aflat întâmplător de moartea Irinei Crişan, după ce Poliţia a încercat să-i găsească vreun act de identitate.

“A încercat” e un eufemism, pentru că după ce au bătut la două uşi din imobilul în care locuia, fără să le răspundă nimeni, au închis ancheta, lăsând cadavrul în frigiderul de la spital. Cu ajutorul unei cunoştinţe, farmacista a căutat în factura de telefon a femeii decedate care au fost ultimele numere la care sunase. Erau cele ale Serviciului de Ajutor Telefonic Reformat.

“Am răspuns la telefon şi mi s-a spus că doamna Crişan a murit. Din ce a povestit cu noi ştiu că era refugiată, ea era maghiară, fusese căsătorită cu un român. A locuit într-o casă care a fost retrocedată proprietarului. Doamna a simplificat foarte mult procedurile legale mergând la tribunal şi declarând că cel care revendica imobilul era proprietarul de drept, iar acesta i-a oferit în schimb un apartament în fosta casă, să locuiască până la sfârşitul vieţii”, povesteşte preotul reformat.

În fosta ei casă s-a deschis apoi un bar şi Irina Crişan nu a mai suportat gălăgia nocturnă, muzica. Noul proprietar s-a oferit atunci să-i plătească o chirie pe strada Decebal. Când a aflat că bătrâna a murit, gazda i-a aruncat toate lucrurile la gunoi şi a închis apartamentul.

So far, so good, povestea seamănă cu un roman de Charles Dickens. Membrii asociaţiei au încercat să obţină certificatul de deces, lucru aproape imposibil în lipsa unor documente de identitate. “Toată lumea întreba cine suntem, ce dorim? Noi, înafară de numele doamnei nu puteam oferi nimic. Obţinerea certificatului a depins de bunăvoinţa celor din administraţie şi a unei femei din spatele unui ghişeu. I-am explicat că totul a fost aruncat, că e de două luni în frigider şi nu poate fi îngropată şi funcţionara s-a transformat într-un om”, spune Sajó.

Neavând buletin şi cu un nume destul de comun, certificatul de deces a fost emis fără să aibă CNP: “Colegul meu a întrebat dacă asta înseamnă că va trăi ca şi Tutankamon, pentru totdeauna, că neavând CNP, nu poate fi scoasă din evidenţa populaţiei?”.

De ce nu s-a îngrijit nimeni din cadrul spitalului în care a decedat să întocmească actele necesare pentru îngropăciune? Există un răspuns circumstanţial, dar şi o săcure rece a nepăsării care planează peste toate instituţiile care ar trebui să fie sinonime cu caritatea. Şi mila. Legea prevede că fiecare unitate spitalicească să aibă angajat un asistent social care să se ocupe de reglementarea cazurilor de morţi fără aparţinători. Pentru acei morţi care nu au familie, statul – prin primării – asigură cheltuielile înmormântării, dar pentru acest lucru e nevoie de două acte: o anchetă socială elaborată de asistentul social şi o adeverinţă de înhumare prin care spitalul solicită expres primăriei acest lucru (art.59, l. b din Regulamentul Cimitirelor).

Surse din Primăria Cluj-Napoca arată că în oraş există doar doi asistenţi sociali, unul la Spitalul Clinic şi altul la Psihiatrie şi că aceştia nu fac faţă încărcăturii de dosare. Cazul Irinei Crişan s-a finalizat “fericit” cu înhumarea ei după patru luni şi o săptămână de la deces datorită “intervenţiilor”, dar alte cadavre rămân din considerente similare în conservare chiar şi un an.

Asociaţia reformată a solicitat ajutorul viceprimarului Anna Horvath, iar ulterior ancheta socială a fost făcută de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei. Mai greu a fost cu primirea unei semnături din partea spitalului. “Acum aproape o lună şi ceva, ne-am dus în bloc la spital, eu ca şi preot, reprezentanţi ai Primăriei şi găsisem şi un sponsor care a fost de acord să suporte el toate cheltuielile, să ne oferim să facem înmormântarea chiar a doua zi. Nu s-a putut. Trebuia o semnătură, dar şi jurista lor aştepta şi ea alte semnături”, explică preotul Sajó.

Maşina care poartă sicriul Irinei Crişan e un 4×4 care scoate fum şi duduie. În faţă merg preotul Sajó împreună cu o femeie rotundă care să-l ajute la oficierea slujbei. Între timp şi-a îmbrăcat hainele rituale şi duce sub braţ câteva cărţi de rugăciuni. Sicriul nu are cortegiu, ci doar o coadă de fum alb şi înecăcios. În Cimitirul Săracilor crucile sunt de lemn, aruncate în toate părţile ca pe un câmp de bătălie pentru cei căzuţi la datorie, unele morminte au două cruci, altele doar o şipcă înfiptă în pământ, iar altele au cruci cu capul în jos.

Multpreacredincioşi-atei-satanişti. Terenul înclinat cade deasupra unei cortine de vile, iar mai departe s-ar vedea, dacă ar fi senin, ca într-o căldare oraşul. Acum e ceaţă. De acel fel de care intră în oase. Un bărbat subţirel îmbrăcat în negru sare din groapă sprijinindu-se în lopată. De-asupra golului este tras sicriul cu garnitură dantelată. Corpul e ancorat pe două console nesigure. Se aude o bătaie feroce de câini, prin iarba uscată cu urme de zăpadă e un munte de borcane şi sticle murdare ca scoase din mormântul unui faraon alcoolic. Începe slujba: Mi Atyánk, aki a mennyekben vagy (Tatăl Nostru, care eşti în ceruri). Îmi fac cruce. Reformaţii nu au acest gest în ritualul lor. Cine ştie ce confesiune o fi avut Irina Crişan?

Totul durează o jumătate de oră. Preotul vorbeşte despre îndepărtarea oamenilor de oameni. Îngânat de doamna rotunjoară cântă cu glas sugrumat de vânt până când groapa e umplută cu bulgăraşi de pământ îngălbenite pe margini, ofiliţi. Mâinile i s-au înroşit pe cărţile de rugăciune.

“Am trimis pe cineva acasă. Sufleteşte mă simt parcă aş fi scăpat de o greutate. Puţin a fost dureros că n-a venit nimeni la înmormântare, cineva care să o fi ştiut de pe stradă, cineva căruia să îi fi dat vreodată o bucată de pâine. Administrativ, s-a sfârşit. Sufleteşte, călătoria abia începe”, spune Sajó Norbert.

Cazurile de oameni singuri sunt mai multe decât ne-am închipui, dar asta nu e relevant, explică preotul, “important e că sunt din ce în ce mai multe, că deja ne înstrăinăm şi de copiii noştri, că munca şi necesităţile sunt mai importante decât cele sufleteşti”. Contactele virtuale sunt de vină, crede el, pentru că au început să “coacă o generaţie nouă în care nu mai există compasiune, doliu şi tristeţe”.

ONG-ul reuneşte 37 de voluntari civili şi preoţi reformaţi. A fost înfiinţat în 2009 şi de atunci s-a ocupat de circa 1.000 de cazuri de oameni care au avut nevoie de diferite tipuri de asistenţă, de la alimente, la ajutor de înmormântare, vizite în timpul spitalizării, etc  

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,432 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Lehel Lészai @ 17 December 2013 | 12:12

Noroc ca mai sunt oameni de oameni, ca altfel am deveni neoameni.

cineva @ 18 December 2013 | 07:12

Daca eu spun asa ceva despre o popa ca are o caciula de Red Hot Chili Peppers ce parere ai avea despre mine?nesimtitule

Iszlai Júlia @ 18 December 2013 | 09:12

Elgondolkodtató adventi történet! Az újságíró pedig – ismét – szenzációhajhász. Az ilyen szakembert mindig a felelet, a riportalany vagy a megkérdezett válasza menti meg.

Köszönjük, hogy olvashattuk, s köszönjük, hogy megtörtént…
Isten áldja meg gazdagon szolgáit, mindenféle szolgálatukban!

Erdős Endre @ 18 December 2013 | 09:12

Szep hirdetes, de az az egy kijelentes elrontja az egesz cikket. Elgondolkodtat egy kicsit abbol a szempontbol, hogy ezek az ujsagirok, nem tudjak a lelkipasztorok oltozetenek reszeit rendesen leirni, vagy eppenseggel valami viccest szerettek volna leirni. Minden esetre elszomorito a “tudasuk”.

lepi @ 20 December 2013 | 07:12

tisztelt hölgyeim és uraim. A “szenzációhajhászás”, azaz a téma keresése nélkül Önök ezt a cikket nem olvashatták volna. Ez nem vicc, ez nem rosszindulat, hanem egy olyan újságírói fogás, amellyel a száraz tények melett érzéseket, atmoszférát, hangulatot próbálnak átadni. Lehet, nem volt a legszerencsésebb szóhasználat, de azért a lényegen ez mit sem változtat: ebben az országban ilyen történetek vannak.

Bianca Felseghi @ 20 December 2013 | 07:12

Doamnelor, Domnilor,
Am impresia că e musai să intervin şi să clarific ceva: când am pomenit de “căciula funky” a preotului, nu vorbeam de hainele ritualice, ci de faptul că înainte să se schimbe purta într-adevăr o şapcă de iarnă cu urechi, după model nordic. Foarte faină, de altfel, că aveam şi eu una la fel. În plus, şi în text scrie că “s-a schimbat în hainele” de preot, după ce venise la cimitir îmbrăcat de stradă. Aşadar, intenţia mea nu a fost deloc să iau în derâdere ritualul sau preotul pe care îl respect foarte mult pentru ceea ce a făcut. Acestea fiind adăugate, vă mulţumesc pentru comentarii şi sper să aveţi nişte Sărbători liniştite!

etologh @ 07 May 2014 | 08:05

misto povestea. misto norbert. putin confuza descrierea cu caciula funky si schimbatul hainelor, si pe mine m’a pacalit.

ma intreb daca a fost cuser toata tarasenia aia cu aruncatul lucrurilor in strada. dar se potriveste cu nesimtirea spitalului. oricum, e tare ca a ramas un cnp in aer, suspendat in registre.

si o uimire: de ce comenteaza aici in maghiara (banuiesc) niste oameni, fara sa faca macar un mic rezumat in romana?

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago