Mina Dobzeu, călugărul care l-a botezat pe Steinhardt: “I-am scris 7 scrisori lui Ceaușescu, să nu mai predea ateismul, ci credința poporului nostru”

Anca Ştef @ 05 November 2013 in INTERVIU

Și când a fost vorba de botez, l-au întrebat: “La ce confesiune te botezi?”. Și el a spus – “La cea ortodoxă!”. “- Atunci, călugărul te botează!”

Mina Dobzeu

Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și din duh rapid.

(…) Nicolae Steinhardt

Fotografii de Raul Ștef

Suferința celor consideraţi „duşmani ai poporului” s-a manifestat sub diferite forme, familiile au fost dezbinate, soții au fost luați de lângă soțiile lor, părinții și-au pierdut copiii. Înfometați, torturați şi bătuți, aceşti români necunoscuţi au rezistat împotriva „crimei supreme de anihilare a sufletului”, aşa cum o numeşte preotul Matei Boilă.

Diverse surse atestă cifra de 2 milioane de români care au fost victime ale regimului totalitar comunist. Alte surse susţin că au existat cu siguranță cel puțin 617.000 deținuți politici în timpul regimului comunist în România, din care 120.000 au murit în detenție. Amintirile lor sunt vii și încă dor.

Proiectul documentar Mărturii, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro va publica, în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor. Primele episoade pot fi citite aici şi aici.

*

Să te întâlnești cu un personaj de carte în carne și oase nu e puțin lucru. O arată Nicolae Steinhardt, un simbol al unei generații, care  dedică întâlnirii cu călugărul Mina Dobzeu pagini întregi din volumul “Jurnalul Fericirii”. Trecerea lui Steinhardt la ortodoxie a fost definitorie pentru devenirea sa din şi după închisoarea comunistă. Într-un fel, poate Mina Dobzeu a fost unul dintre cei care i-au adus fericirea.

Preotul Mina Dobzeu a fost arestat pentru că a denunțat prigonirea Bisericii de către regimul comunist, regim care, pentru el, este chiar Antihristul. A trecut prin multe închisori, Jilava, Gherla, și prin coloniile de muncă, inclusiv prin iadul de la Periprava. Cunoscând multe rugăciuni, aducea liniște credincioșilor în închisori.

Astăzi, chilia lui Mina Dobzeu se află în curtea Catedralei Episcopale din Huși, în judeţul Vaslui. Unde ajungi după un lung drum, plin de gropi, care se termină la intrarea în fastuosul sediu al ortodoxiei din Huși.

Într-o cameră curată și îngrijită, plină de cărți și icoane, Mina Dobzeu îşi poartă natural vârsta: 92 de ani. Ne așteaptă cu voința și dorința celui care simte că are o misiune pe pământ, de a transmite mai departe ce i s-a arătat, ce a trăit, ce a simțit. Deși abia se poate ridica pe marginea patului, străjuit de icoane, vigoarea din glasul său este uimitoare.

La 92 de ani, Mina Dobzeu se simte, în continuare, un om ales. Spune că a fost menit unui destin al credinței.

MENIREA

Am găsit o cutie lăcuită, plină de galbeni. Pe fiecare piesă era câte un sfânt. Era în valoare de 400 milioane acea cutie cu galbeni. Dar semnificația era de natură spirituală – eu ziceam –, era o moștenire de la înaintași, era o comoară duhovnicească, eu mi-am însușit comori duhovnicești. Toți banii aceștia s-au transformat în bani utilizabili. Eu i-am folosit. Mi-a dat Dumnezeu darul de a interpreta Sfânta Scriptură și de a răspunde la întrebări.”

Mărturisirea sa începe așa:

Mă numesc arhimandritul Mina Dobzeu.

Născut în Basarabia în 1921, în comuna Grozești, Basarabia, din părinții Diomid și Vera.

Am trei frați și trei surori, din care mai am o soră în viață, călugăriță la o mănăstire în Basarabia. Doar noi am mai rămas.

Eu sunt intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, la Mănăstirea Hâncu din Basarabia.

Am fost acolo primit în mănăstire, apoi după vreo  trei ani m-am dus la mănăstirea Căldărușanu, la atelierul de sculptură, am stat doi ani, am învățat sculptură. Am lucrat mai multe troițe, icoane, am în biserică troițe, icoane. Aici în fața catedralei am o troiţă lucrată de mine, mai am la satul meu două troițe.

Am făcut studii 7 clase, apoi școala de preoție, seminarul 5 ani, Teologia 4 ani.

Iar dacă am ajuns să fiu urmărit și dus în închisoare… eu sunt un preot și duhovnic școlit de Dumnezeu, în mod special, și multe aș putea spune… Fie Domnul lăudat! Mai merg la biserică, dacă are cine să mă ducă, că mă dor picioarele, că sunt slăbănog…”

Se prezintă a fi isihast – trebuie să trăiască în pace și liniște, în contemplație, și să practice permanent așa-numita rugăciune a inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

Mina Dobzeu își amintește că, încă de mic copil, de când era acasă la părinți, a avut o viziune din care a înțeles va suferi de pe urma Antihristului. Iar pentru el, regimul comunist a fost însuși Antihristul.

ARESTAREA

Eram la Brădicești, refugiat din Basarabia în timpul războiului. Când a început războiul la Nistru, noi ne-am refugiat vreo zece călugări la Brădicești, eparhia Clujului.

 

Atunci a venit Antihristul și eu a trebuit să răspund la problema aceasta. Eram la Brădicești și m-a arestat. Că eu am răspândit niște afișe în care denunțam că a venit Antihristul și prigonește Biserica. Era în 1945-46, în ‘46 am ajuns la Brădicești, iar în ’48 am răspândit în localitate niște afișe în care denunțam că a venit Antihristul și va pustii Biserica, va interzice a se mai preda religia în școală. Pustiirea asta o denunțam.

Și nu m-a arestat atunci în primăvară, dar m-au arestat în toamnă. Numai pe mine m-au arestat. Securitatea de la Huși m-a arestat și m-a dus la Huși și am stat arestat până în iunie anul următor. La Huși m-a ținut vreo nouă luni închis, apoi m-a dus la Galați și m-a condamnat tribunalul, m-au mai ținut trei luni și o zi, în total 11 luni m-au ținut închis.

Apoi m-au eliberat, dar trebuia de la Brădicești (Cluj) la Huși (Vaslui) să mă prezint o dată pe lună. Și vreo cinci ani m-am tot prezentat… Apoi după cinci ani, m-au lăsat mai în libertate.

M-am dus și am făcut seminarul, studiile. După ce am terminat seminarul, m-am dus la teologie la București, am făcut 2 ani, și după doi ani m-au arestat. A venit cu adevărat Antihristul și eu am protestat împotriva lui.

M-au condamnat la șapte ani. M-au dus la Jilava și acolo am stat la închisoare, apoi în colonie de muncă în Balta Dunării. Am fost până în 1964 închis. M-au dus la Jilava, apoi la Gherla am stat un an, am stat cu veteranii de război, și eu fusesem în război.”

ÎNCHISOAREA

În închisoare eram obișnuiți să le suportăm, le suportam, bătăile… Le suportam… Cum a vrut Dumnezeu. M-a apărat Dumnezeu…

“În închisoare am petrecut vreo șapte ani. Din ’59 până în ’64 și am fost în colonie de muncă, în agricultură, desecări, tăiat stuf, în mai multe localități – Stănilești, Grădina, Strâmba, Periprava…

Cel mai greu – eu eram bolnav, sufeream cu inima, nu puteam să rezist la muncă… Ne mai făcea consult și ne mai lăsa pe cei inapți de muncă, ne mai lăsa câte o lună și apoi iar ne lua…

Am fost în ’63 m-a dus din Balta Dunării la Gherla. Și acolo am intrat în cameră cu marii veterani, generali mari, care au luptat în răsărit. Și eu am fost în război, în apus. Cu armata am fost în Cluj, și am stat în turnul catedralei și am observat inamicul, cu aparatul de observat. Eu sunt veteran de război.

În închisoare eram obișnuiți să le suportăm, le suportam, bătăile… Le suportam… Cum a vrut Dumnezeu. M-a apărat Dumnezeu…

La Jilava am stat cinci zile la neagra (la carcera). Nu aveam lumină deloc și era întuneric niciun scaun, toată ziua dormeam… jos era umed, aici am compus o meditație – pentru ce păcate ne-a făcut Dumnezeu pedeapsa. Și când m-am dus la celulă, Prințul Ghika m-a întrebat: ce bucurie ne aduci de acolo? Am ținut să povestesc meditația pe care am făcut-o acolo – poporul nostru ce păcate a făcut, de la vlădică până la opincă. Spuneam pentru ce Dumnezeu ne-a pedepsit pe noi. A rămas uimit de ceea ce am spus.”

PREOT ȘI ÎN ÎNCHISOARE

Știam rugăciuni multe, texte din Biblie, și în felul acesta spovedeam pe credincioși, fără să știe securiștii, făceam pe ascuns, și Sfânta Liturghie pe ascuns.

 

În coloniile de muncă am fost preotul, făceam și Sfânta Liturghie, și împărtășeam cu alți preoți împreună. Să vedeți cum am avut vinul necesar pentru Sfânta Liturghie. Mi-a trimis de afară pachetul, niște struguri, vreo două kilograme, și am făcut vinul, și cât am stat acolo vreo doi ani, am avut vinul pentru Sfânta Liturghie. Și când am fost la Gherla, la veterani, erau vreo 20 generali, i-am spovedit și i-am împărtășit pe toți, au acceptat toți, pentru că aveam vinul.

În Gherla am stat separați cu părintele Vasile Vasilache, ne-a ferit, că eram mai influenți în rândul credincioșilor. Pe noi ne-a izolat.

Știam rugăciuni multe, texte din Biblie, și în felul acesta spovedeam pe credincioși, fără să știe securiștii, făceam pe ascuns, și Sfânta Liturghie pe ascuns.

PRIETENIA CU NICOLAE STEINHARDT

Nu știam cine e el. Dar pe dimineață, când l-am cunoscut, s-a legat o prietenie între noi… Era un om intelectual, cu bune maniere, și nu m-am scandalizat că eu sunt preot, călugăr, și el e evreu…

Eram la Jilava în ‘60 – îmi amintesc când a venit el era pe la sfârșitul lui februarie. Și noaptea târziu, în celula în care eram erau trei rânduri de paturi, eu eram în cel de sus. Și intră în celulă o persoană timidă, necunoscută, cu o sacoșă la subsoară, era târziu, și nu avea loc în pat, eu îi fac semn: urcă aici la mine! El îmi zice – iată, e momentul să urc și eu ca pisica pe cracă, nu mai știu cum a zis. S-a culcat lângă mine. Hai să mai dormim, că nu  mai e mult până la zi.

Nu știam cine e el. Dar pe dimineață, când l-am cunoscut, s-a legat o prietenie între noi…

Era un om intelectual, cu bune maniere, și nu m-am scandalizat că eu sunt preot, călugăr, și el e evreu… L-am primit cu mult drag și el s-a apropiat mult de mine… De ce? Pentru că el, după cum a spus mai târziu, avea de gând să se creștineze, și iată s-a ivit ocazia.

Mai era o grupare acolo, a lui Constantin Noica, grupul lui de intelectuali. Și când a fost vorba de botez, l-au întrebat: la ce confesiune te botezi? Și el a spus – la cea ortodoxă! Atunci, călugărul te botează!

Și atunci, pe 15 martie, el a zis să facem botezul, după ce îi făcusem o pregătire sumară despre creștinism, să cunoască Crezul, simbolul credinței.

L-am botezat cu apă viermănoasă, că apa așa era acolo, l-am botezat. S-au bucurat toți. Cei din grupa lui Constantin Noica s-au bucurat că s-a botezat la ortodoxie.

După ce mi-a dat drumul, l-am trimis la părintele Teodorescu, la  icoana sfântă din București, și l-o miruit. Acolo urma să fie miruit. Naș a avut tot dintre deținuți, nu mai știu numele…

Apoi a mai tot venit la mine la Huși, el ar fi vrut să rămână la mine la Huși, la mănăstire, eram starețul, dar episcopul de la Roman, care gira și asupra Hușilor, nu a acceptat, Securitatea nu l-a acceptat.

Și l-am trimis la părintele episcop de la Cluj, du-te la el, că o să te primească. El l-a primit și l-a dat la mănăstirea Rohia. Am fost acolo la el. Am fost iar în jurul morții lui. A fost acolo îngrijitor de bibliotecă și l-au călugărit acolo.

La despărțire, m-am întâmplat și eu pe acolo. M-am dus de la mănăstire acolo și acolo am tras la el, m-a dat la o gazdă, și s-a dus la alta. A zis să meargă la București la doctorul lui. În cele din urmă, mi s-a dat telefon că s-a internat in spital grav bolnav și nu mai merge la București. Seara, m-am mai dus la el, și apoi am plecat. Când am ajuns acasă, la Huși, aflu că el a murit în spital. Și așa a fost sfârșitul lui… Cât era acolo, îmi mai scria câte o carte poștală, dar multă comunicare, nu…”

DUPĂ ELIBERARE

“În ‘64 ne-au dat drumul, ne-au eliberat. După ce am fost eliberat, mi-am terminat studiile și apoi am fost la mănăstire.

Am venit la Huși, nu m-au primit , la Iași, nu m-au primit, atunci m-am dus la Cluj, la Cluj m-au primit episcopul Teofil. Și m-au dat la o parohie în județul Cluj. Am făcut cinci ani acolo, apoi am venit la episcopie la Huși și am fost starețul mănăstirii până în 1997. Apoi am fost consilier eparhial cultural.

Am început să scriu cartea despre rugăciunea inimii. De aceea mă numesc isihast, rugăciunea Domnului Iisus Hristos m-a învățat să vestesc venirea lui Iisus. L-am văzut aievea în satul meu…. și L-am primit cu candela aprinsă, și am făcut o troiță, o capelă, unde el se odihnește.

A început să se redeschidă bisericile, mănăstirile, să se predea învățământul religios, asta este Înviere.”

PROTESTUL ÎMPOTRIVA LUI CEAUȘESCU

I-am scris să nu mai predea ateismul, ci care este credința poporului nostru, nu ateismul. Căutam să îi demonstrez că este Dumnezeu. Am scris șapte scrisori.

 ”Eram amenințat, dar eu nu mă lăsam intimidat, că eram eliberat…

I-am scris scrisori lui Nicolae Ceaușescu.

I-am scris să nu mai predea ateismul, ci care este credința poporului nostru, nu ateismul. Căutam să îi demonstrez că este Dumnezeu. Am scris șapte scrisori.

Acele scrisori le-am scris pe seama intelectualilor… Le scriam și le trimiteam la București pe adresa lui… Mi le ducea cineva…

 

Curaj? Aveam curaj…

Nu m-au găsit (să mă aresteze), vreo 8 luni am fost ascuns, nu m-au știut unde eram… Când veneam, spuneam că am fost în pădure, în munți. Singur? Așa le-am spus… Dar unde ați fost?

Domnul Iisus dispărea câteodată din rândul ucenicilor, se ascundea și el pe undeva. Așa am dispărut și eu din fața mulțimilor….Nu au știut de mine vreo 8 luni…

Dar Nicolae Ceaușescu a crezut că eu am format un alt partid, al intelectualilor și al creștinilor, și a intrat în panică.

M-au arestat să le spun unde am fost… le-am spus… Ai vrut să fugi din țară, că ai fost la Timișoara, la Constanța, ai fost în Rusia, ai trădat țara… dar nu se potrivea…

În cele din urmă, m-a lăsat, nu m-au mai hărțuit, a căzut partidul lor, și am fost liber. Și când a fost revoluția, gata, a căzut….După ‘89 – am avut liniște…

Apoi am plecat prin țară ca misionar în toate închisorile, am scris cartea cu isihasmul – Domnul Iisus mi s-a arătat, după căderea lui Antihrist, să învăț poporul cu rugăciunea inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,  miluiește-mă pe mine, păcătosul!”

Interviul s-a oprit aici. Călugărul Mina s-a întors la rugăciune… Timpurile demult apuse încă îi sunt vii în minte, dar, pentru el, rugăciunea este salvarea, evadarea din timp, din loc, din această istorie…

Fragment

Nicolae Steinhardt -Jurnalul Fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999

„Călugărul meu e basarabean. E un om tânăr, condamnat pentru a fi avut vedenii și a fi trimis Departamentului Cultelor o scrisoare în care protesta împotriva desființării schitului unde viețuise. Abia apuc – bat fierul cât e cald – să-i spun că sunt ovrei și că doresc a mă boteza, că se și arată de acord. E blajin, cu gesturi domoale, și tăcut. (…)

Părintele Mina, călugărul ortodox, mi-a impus numai câteva lecții de catehizare și le facem șezând pe marginea unui pat de fier, cu spatele spre ușă, unul lângă altul, vorbind în șoaptă. Suntem, firește, amândoi în uniformă de pușcăriaș: bocanci fără șireturi, zeghe vărgată și giorsită, bonețică pe cap. Vestonul nu are nasturi, pantalonii, prea scurți, stau să cadă. Dealtfel totul aici, la Jilava, are cel mai violent aspect de pușcărie, de pârnaie, nu de temniță gravă. Clădirea e sinistră, dar interiorul celulei aduce a iarmaroc, a tablou de Breughel, Chagall, a balamuc.(…)

10-15 Martie 1960

Lecțiile de catehizare merg foarte repede, părintele Mina e îngăduitor și nepretențios, și e drept că și eu mă dovedesc a cunoaște destul de multe. Cei trei preoți se sfătuiesc între ei, apoi vin să mă întrebe, vreau să fiu catolic sau ortodox? Le răspund fără șovăială că ortodox. Foarte bine. Mă va boteza călugărul. (…)

Nu se poate ști când vom fi scoși din celula 18 (e de tranzit) și răspândiți pe unde s-o nimeri. Este așadar bine să nu mai amânăm. Botezul va avea loc la cincisprezece ale lunii. Nu vor fi trecut prin urmare nici zece zile între sosirea mea în celulă și efectuarea botezului.(…)

15 martie 1960

Catehizarea a luat sfârșit. Botezul, hotărât pentru ziua de cincisprezece, are loc așa cum stabilisem. Părintele Mina alege momentul pe care-l socotește cel mai potrivit: la întoarcerea de la aer când caraliii sunt mai ocupați, când agitația este maximă. Trebuie să lucrăm repede și să acționăm clandestin în văzul tuturor. Conspirația în plină zi a lui Wells. Ceva în genul manevrelor invizibile ale lui Antonov-Ovseienko. Eu unul nu voi ieși la plimbare. (…)

Când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, ducând în rând de cîte doi balia, ciubărul, tineta și un rezervor cu apă, părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră – e o căniță roșie, cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare – și o umple cu apă viermănoasă proaspăt adusă în rezervorul purtat de el și de un alt deținut. Vin la patul meu și cei doi preoți greco-catolici și nașul. Naș mi l-am ales cu vreo două zile înainte pe Em. V., fost profesor și avocat, bun cunoscător de latină și greacă, trimis în judecată pentru a fi redactat ordinul de zi Vă ordon, treceți Prutul!. V. a fost directorul de cabinet al lui Ică și a purtat cu mașina la tipografie faimosul ordin pe care pentru nimic în lume orgoliosul și altminteri foarte cultul general Antonescu nu ar fi îngăduit altcuiva să îl scrie în numele său. (…)

Doi dintre deținuți, complici, trec în dreptul vizetei, s-o astupe. S-ar putea în orice clipă să vină gardianul să se uite, dar acum când celulele, pe rând, sunt scoase la plimbare ori aduse înapoi, e puțin probabil. La repezeală – dar cu acea iscusință preoțească unde iuțeala nu stânjenește dicția deslușită – părintele Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot conținutul ibricului (cănița e un fel de ibric bont) și mă botează în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul șterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și din duh rapid. (…)

Cine a fost creștinat de mic copil nu are de unde să știe și nu poate bănui ce-nseamnă botezul. Asupra mea se zoresc clipă de clipă tot mai dese asalturi ale fericirii. S-ar zice că de fiecare dată asediatorii urcă mai sus și lovesc mai cu poftă, cu precizie. Va să zică este adevărat: este adevărat că botezul este o sfântă taină, că există sfintele taine. Altminteri fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată și deplină. Liniște. Și o absolută nepăsare. Față de toate. Și o dulceață. În gură, în vine, în mușchi. Totodată o resemnare, senzația că aș putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăștie pretutindeni, nu localizat pe buze. Și un fel de strat de aer blând în jur, o atmosferă asemănătoare cu aceea din unele cărți ale copilăriei. Un simțământ de siguranță absolută. O contopire mescalinică în toate și o desăvârșită îndepărtate în senin. O mână care mi se întinde și o conivență cu înțelepciuni ghicite. Și noutatea: nou, sunt un om nou, de unde atâta prospețime și înnoire?”

1mina

Fişă de internare în Gulagul românesc pentru Dobzeu Mihail

2-mina

Fişă de internare în Gulagul românesc pentru Dobzeu Mihail


______________________

*“Mărturii” este un proiect media realizat de jurnaliştii Anca şi Raul Ştef.

 

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,823 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

[…] Proiectul documentar Mărturii*, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro va publica, în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor. (Primele episoade pot fi citite aici, aici şi aici) […]

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago