Învăţăturile unui “bandit”: “Tot ce ai poate fi sub controlul tău dacă ai iertat totul”

Anca Ştef @ 02 October 2013 in INTERVIU

Noi am suferit de foame ca șacalii, ca orice animal înflămânzit, noi eram animale flămânde. Și nu e flămând stomacul, e flămândă celula, chiar și celula osoasă, chiar și părul este flămând, totul e flămând în corpul nostru (Nistor Man)

Suferința celor consideraţi „duşmani ai poporului” s-a manifestat sub diferite forme, familiile au fost dezbinate, soții au fost luați de lângă soțiile lor, părinții și-au pierdut copiii. Înfometați, torturați şi bătuți, aceşti români necunoscuţi au rezistat împotriva „crimei supreme de anihilare a sufletului”, aşa cum spune preotul Matei Boilă.

Diverse surse atestă cifra de 2 milioane de români care au fost victime ale regimului totalitar comunist. Alte surse susţin că au existat cu siguranță cel puțin 617,000 deținuți politici în timpul regimului comunist în România, din care 120,000 au murit în detenție. Amintirile lor sunt vii și încă dor.

Proiectul documentar Mărturii, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro va publica, în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor.

Aceasta este povestea lui Nistor Man spusă de el însuşi. Un copil oarecare. Un profesor de franceză oarecare. A primit o condamnare de 27 de ani de închisoare, din care a executat 12 ani, 8 luni şi 8 zile. A fost acuzat de „uneltire” încă de pe vremea când era elev, lipea afișe pentru PNȚ și era pregătit pentru lupta în munți, după ce i s-a găsit un portret al regelui Mihai în cameră. A fost condamnat în lotul Aurel Vişovan, profesorul lui, şi a trecut prin reeducarea elevilor de la închisoarea Târgşor, prin Jilava şi pe la Canal. Eliberat în 1955, în 1958 a fost arestat a doua oară, sub aceeaşi acuzaţie de „uneltire” şi, deşi, i s-au “dat” 22 de ani, a fost eliberat în 1964, odată cu amnistia generală.

NISTOR MAN

Născut 1 august 1929, comuna Șieu, Maramureș
Profesor de limba franceză
Târgu Mureș
12 ani, 8 luni și 8 zile de închisoare

PRIMA ARESTARE – 21 august 1948

Dacă te-au arestat, odată arestat, nu mai ai la ce să ții, decât la demnitatea ta de om, și să nu îți reproșezi ție că ai fost laș sau că ai spus ce nu trebuie despre altul.

Am fost arestat în 21 august 1948, după ani în care ne-am pregătit să mergem în munți. Eram pregătiți pentru orice, chiar și pentru lupta în munți. Ne-au arestat. Eram 16.

Eram elev, terminasem clasa a VIII-a, sistemul vechi de opt clase, trebuia să mai fac ultima clasă. Voiam să dau la facultate, să devin student, să devin un avocat bun sau un judecător bun.

Era o zi de sâmbătă – am venit de la fân acasă, de pe munții noștri, că era o zi nefavorabilă pentru fân, era o zi noroasă. Am venit acasă. Pe la 11 au venit jandarmii din vremea aceea, mi-au făcut percheziție și m-au luat și m-au dus la Sighet. Eram la părinți, la părinți acasă, într-o comună pe Valea Izei.

La percheziție nu au găsit nimic, au găsit portretul regelui Mihai, care atunci abdicase, cu nouă luni de zile înainte, și au spus că sunt lucruri foarte grave. “Bine”, le-am spus, “bine, păstrați-le, dacă sunt grave. “

După percheziție, îmbrăcarea! Mi-am luat mai multe haine de schimb, că mi-au zis că poate stau mai mult, au fost omenoși jandarmii. Și m-au dus la Sighet. Toți erau arestați la ora aceea, printre ultimii am fost arestat.

Urmează bătaia, bineînțeles, că fără bătaie nimic nu se poate.

“Scrie tot ce ai făcut! Scrie cum v-ați organizați, toți, pe nume, ce ați făcut, ce ați plănuit, tot!”

Nu am spus la început, că aveam consemn, să nu spunem nimic, dar după o bătaie lungă a venit profesorul (n. Vișovan Aurel) și a spus:  “Spune, că și așa știu ei tot!”

Vișovan Aurel era profesorul nostru, șeful nostru, era recunoscut, student la Drept, profesor de chimie și fizică, poet talentat, compozitor talentat, un om deosebit, un om cu talente deosebite, plus generos ca nimeni altul. A murit.  A trecut și prin Pitești – a trecut, a suferit toate umilințele Piteștiului, toate suferințele Piteștiului.

În 29 august, ne-au dus la închisoarea din Sighet – la vestita închisoare din Sighet – închisoarea politicienilor de mai târziu, închisoarea demnitarilor români. Noi am deschis-o ca închisoare politică. Dar noi eram o secție mică, la etajul doi, restul erau drept comun.

Dacă te-au arestat, odată arestat, nu mai ai la ce să ții, decât la demnitatea ta de om, și să nu îți reproșezi ție că ai fost laș sau că ai spus ce nu trebuie despre altul.

La proces, doi dintre noi am primit cinci ani, și eu am primit cinci ani, și restul până la doi ani – pentru uneltire contra ordinii sociale – art. 209 din Codul Penal. Vișovan a primit 10 ani.

ÎN PUȘCĂRIE

Ei au spus mereu: “Nu aveți niciun drept. Noi vă dăm drepturile pe care le credem noi. Deținutul trebuie să perceapă dureros trecerea timpului.” Și așa era…

După proces, am fost duși la Văcărești, la Jilava vreo 2 săptămâni. Și de acolo la închisoarea de elevi de la Târgșor, la 20 km de Ploiești, o localitate de țară.
În 26 septembrie am ajuns la Târgșor. Acolo au făcut presiuni cu reeducarea, să ne reeduce, să ne bage marxism-leninismul în educație, ne dădea cărți comuniste să citim.

Metode de reeducare: “Citești și te exprimi, dai adeziunea la ideea comunistă, într-adevăr Lenin a avut dreptate, Stalin a avut dreptate, Marx a avut dreptate”. Erau patru mari corifei: Marx, Engels, Lenin, Stalin, toți au avut dreptate, societatea trebuie schimbată, proprietățile trebuie luate de la cei bogați și date la cei săraci”, adică nimănui, statului, care împarte cum crede el,  “mai mare  dreptate socială”, spuneau ei, aveau multe propoziții.

Dar, din vreo 800 de elevi, cam zece la sută au acceptat să se reeduce, restul au refuzat reeducarea, suntem anticomuniști, nu ne reeducăm.

La Târgșor am stat din septembrie 49 până în martie 50, când au dus 26 de elevi la Jilava.

Am ajuns la Jilava în 6 martie. Fiecare zi era importantă, fiecare zi era trăită intens, nu aveam calendar, dar nu greșeam data niciodată. În fiecare zi ziceam – a mai trecut o zi, am mai rezistat o zi. Ne găsim în 6 martie 1950 la 5 ani de la instaurarea regimului.

Când am ajuns la Jilava, ne dăm jos din mașini, noi eram 26, ne înconjoară vreo 10-15 gardieni și unul strigă puternic: “Aici e Jilava, bă! Pas alergător!” Și-n pas alergător, și ei cu ciomegele pe capul nostru, și noi fugeam pe o alee care ducea în pantă, în jos, intram în fortul 13 Jilava.  Am intrat într-un șanț uriaș, și de acolo în niște holuri. “Dezbrăcarea la pielea goală!” Ne dezbrăcăm…

Urmează percheziția – dezbrăcarea la pielea goală. Și îți lua toate hainele, să nu ai un ac, sau ceva. Căutau creion, mină de creion, bucățele mici de hârtie, rugăciuni scrise, părți din Biblie, cum mai ascundeau oamenii. Ac de cusut nu ai aveai voie să ai, un cât de mic obiect tăietor, cuțit, fotografii, dacă ai. Și pentru asta te țineau două ore dezbrăcat în pielea goală și ei erau în șubă că era frig, era vânt, și tu stăteai așa. Disprețul pentru om… Nu găseau nimic. Și totuși a venit unul la mine: “Am fotografia fetei mele. Merită să iau un toc de bătaie pentru asta?” I-am spus: “ Mă, dacă ții așa de grozav la ea, merită. Oricât ar fi ei de atent, mai scapă, și poate scapi și ai fotografia”. Și a păstrat-o, ascunsă. A scăpat. Dar fata se va mărita cu altul.

LEGĂTURA CU FAMILIA

Nu aveam nicio legătură cu familia – mie mi-au făcut parastasul de două ori. Au zis: “Doamne, atâta vreme nu răspunde, e mort!“ Acasă, cu popă, cu tot.

Noi am suferit de foame ca șacalii, ca orice animal înflămânzit, noi eram animale flămânde. Și nu e flămând stomacul, e flămândă celula, chiar și celula osoasă, chiar și părul este flămând, totul e flămând în corpul nostru. Ne-au omorât cu foamea. Iarna, cu frigul. Știți că nu am avut foc niciodată în închisoare? Fără foc. Au încercat o dată, dar au făcut atâta fum încât am renunțat.

În închisoare ne-au omorât cu foamea, cu frigul și cu oboseala.

Închipuiți-vă pedeapsa următoare: te scoală la ora 5 dimineața, îmbracă-te și stai pe o bancă, ești obosit, ești flămânzit și nu ai voie să stai întins, pe jos. Nu am dormit în pat decât după trei ani – întotdeauna pe jos am dormit, pe ciment, unde am putut.

Nu aveam nicio legătură cu familia – mie mi-au făcut parastasul de două ori. Au zis: “Domne, atâta vreme nu răspunde, e mort!“ Acasă, cu popă, cu tot.

Așa erau închisorile comuniste – foame, frică oboseală și trăit mereu sub amenințare, cu frică. Că ei ziceau, te amenințau, dar și făceau, te și băteau la închisoare.

Te și băteau la închisoare – felurile de bătaie vă scriu o pagină numai cu felurile de bătaie – la grămadă, la înghesuială, bătaie în haită, se năpusteau asupra noastră în haită.

Elemente fanatizate ucid fără nicio remușcare, crezând că fac bine, că își urmează credința lor. Nu aveau remușcări că ne băteau, ne chinuiau. Ei au spus mereu: “Nu aveți niciun drept. Noi vă dăm drepturile pe care le credem noi.” “Deținutul trebuie să perceapă dureros trecerea timpului.” Și așa era…

La Jilava nu aveai voie la niciun fel de hârtie, nici carte, nu se citește, ca în închisorile burgheze, nu se scrie, nu ai legătură cu familia, nu ai voie să faci nimic, decât să rabzi foame și să te gândești că ai greșit, eventual. Dar toată lumea era convinsă că nu a greșit, că comunismul este un pericol pentru societate.

Eram criminali, bandiți. Numele nostru era “banditule”. “Banditule, dă-te jos din pat!“ „Banditule, drepți! Culcat! Treci aici, mâinile la spate!“

ACTIVITĂŢI ÎN ÎNCHISOARE

Regimul închisorilor a fost regimul tăcerii. Nu aveai voie să vorbești tare în închisoare, numai în șoaptă. Nu cumva să vorbești tare să îți audă cineva glasul din alte celule. Era liniște. Aici e regimul tăcerii – se tace, nu se vorbește!

Ne rugam mult.

Știți ce rugăciuni erau? Rugăciunile personale – fiecare pentru el, pentru persoana lui.

Erau și rugăciunile comune – unde unul spunea câte o rugăciune și ceilalți ascultau, erau și rugăciunile consacrate ale creștinului, și în plus erau rugăciunile de care v-am spus, personale, când tu spuneai oful tău.

“Doamne, ajută-mă să scap sănătos!” Și am scăpat sănătos. Și colegi de-ai mei au murit.
Doamne, dă-mi liniște.
Doamne, dă-mi putere.
Doamne, ajută-mă.
Doamne, dă-mi o inspirație bună.
Doamne, îndrumă-mi pașii.
Doamne, ai grijă de mine.

Dă-mi un gând bun, dă-mi o idee bună, dă-mi ceva.

Dar toată ziua, nu o rugăciune scurtă și gata.

Știți care este secretul supraviețuirii? Cum cred eu. Iertarea îți aduce echilibrul intern. Echilibrul intern însemnează sănătate, echilibrul intern însemnează rezistență, armonia internă, până și a organelor interne – îți poți stăpâni stomacul, ficatul, intestinele, îți poți stăpâni fierea, viscerele, tot ce ai poate fi sub controlul tău dacă ai iertat totul.

Orice rău ți-a făcut, orice cuvânt nepotrivit care ți l-a spus vecinul, orice gând din trecut, trebuie uitat totul, iertat întâi, și apoi uitat. Și dacă ai iertat totul, poți să ajungi la armonie internă. Poți rezista. Așa am rezistat și am ieșit sănătos.

Deși condamnarea mea a fost de cinci ani, m-au ținut șapte ani. De la Jilava am ajuns pe canal, la Poarta Albă, Peninsula, Capul Midia, Năvodari și iar la Peninsula, Securitate Constanța, Penitenciarul Constanța.

CANALUL

Noi am blestemat canalul ăla. Să nu se bucure nimeni de el. Este o lucrare blestemată.

Cred că cel mai greu mi-a fost la Canal, la Mamaia. Era un șantier,  îi spunea Mamaia, nu departe de plajele de la Mamaia. Era o rocă bătută de vreme, din nisip, argilă, pietrificate, încât dădeai cu târnăcopul și scoteai o lingură de pământ și trebuia să încarci un vagonet și să îl duci. Și, oricât dădeai, nu puteai să faci norma, care era mare. Cine nu făcea norma era pedepsit. Mulți nu făceau norma, deși eram tineri.

La Canal am ajuns în 1951, în iulie, și acolo la cota 2,80 la Mamaia, acolo era șantierul cel mai greu. Trebuia să bați puternic și nu aveai putere și trebuia să scoți norma. Că altfel nu îți dădea de mâncare sau te bătea sau te puneau la carceră, pedeapsă foarte grea.

Am fost mult la carceră. Pentru indisciplină. Am refuzat să lucrez când eram într-o brigadă disciplinară unde s-a redus rația la jumătate. Nu am muncit. “Treci la carceră!” Trei zile. Trei zile să stai numai în picioare sau rezemat. Nu mai puteai și te lăsai jos. Este o suferință grea. Când te scoate afară, ești semiconștient, din lipsă de somn, de durere, omul este o semi-plantă, un semi-om. Nu știi ce ești, din durerile pe care le-ai avut și din lipsa de somn, care este o mare pedeapsă.

62% din canal l-am făcut noi. Așa era presa vremii – așa scria. Și s-au încheiat lucrarile în 1953, în 16 iulie, eram la Canal, eram la Năvodari. Am avut o bucurie grozavă. Noi am blestemat canalul ăla. Să nu se bucure nimeni de el. Este o lucrare blestemată.

GREVA FOAMEI

Am 60 de zile de greva foamei în pușcărie, adunate toate la un loc, nu toate odată, de vreo șapte ori, șapte greve am făcut.

Am declarat greva foamei pentru că mă trezeau de zece ori pe noapte. Nu mă lăsau să dorm. Că și dormitul în pușcărie e o pedeapsă, mai ales la Securitate: trebuie să stai cu fața spre bec, să fii văzut, cu mâinile afară, să îți fie văzute mâinile, descoperit, să fii văzut bine, și dacă era rece cumva în celulă, că în celulele nenorocite era rece, și îți băgai mâinile sau îți băgai capul de la lumină, te trezea: mâinile afară, ochii la lumină!

Și dacă te prindea de trei ori, a patra ori îți spunea: scoală-te, îmbracă-te și plimbă-te. Te plimbai toată noaptea. Și a doua zi nu aveai voie să dormi.

Și pentru că nu mă lăsau să dorm așa de vreo trei săptămâni, am zis: „Nu mai mănânc aici la voi, nu mai mănânc, și așa vreți să mă ucideți. Mi-am terminat pedeapsa de trei ani, mi-ați dat încă trei.“

Era obiceiul atunci că dacă la un deținut nu îi ajungea pedeapsa pentru reeducare – și cum eu nu am fost disciplinat și am tot făcut greve, mi-au mai dat încă trei ani. Dar, după doi ani, pedeapsa administrativă, cum se numea, care se dădea între o lună și 60 de luni (eu am primit 36 de luni), s-a șters. România urma să intre în rândul Națiunilor Unite, să intre în ONU, americanii cereau mereu: democratizați-vă! În 1955, au dat și o grațiere până la cinci ani, așa că m-au eliberat.

În ‘55 am fost eliberat, în 12 august, de la Securitatea Baia Mare, după șapte ani. Cu o zi înainte, am declarat greva foamei.

Când am declarat greva foamei, șeful anchetelor, un maior, Samoilă, mi-a spus: “De ce declari greva foamei, că mâine te eliberăm?”
“Eu nu cer eliberare! Lăsați-mă să dorm!“
„ Bine, dormi! Dar mănânci?“
„ Mănânc!“ Și era la amiază și le-am spus: „Nu pot mânca mâncarea asta – arpacaș, nimica toată. Nu pot mânca! Aceeași mâncare de 7 ani de zile! Nu îl mai suport.“ Știți ce e arpacașul? Orz decorticat. Este și arpacaș din grâu, dar acela este foarte scump și nu se dă la bandiți.
„Bine, dar ce poți mânca?“
„Două felii de carne de vită, de vreo 150 gr, cartofi piure, cu ulei, salată de varză sau roșii și o bucățică de pâine, vreo 200gr.“
„Bine, vei primi asta!”

Mi-am dat seama că este posibil să mă elibereze și m-am pus în genunchi și i-am mulțumit lui Dumnezeu că poate fi bine, că poate să mă elibereze. Aveam planuri de eliberare, aveam planuri că voi studia.

ELIBERAREA – 12 august 1955

 Voiau distrugerea noastră – și ne-au distrus – dar care am rezistat, am rezistat. Greutățile prin care am trecut nu au putut să mă distrugă, m-au întărit.

A doua zi mi-au dat mâncarea de la amiază și la ora 12 am ieșit din Securitate însoțit de ei și m-au dus la Sighet, iar părinții mei erau la 40km de Sighet. Eram în hainele vechi, numai zdrențe, un cerșetor. M-am întâlnit cu un prieten. Lumei Ion. “Spune-mi, de ce ești așa îmbrăcat?” I-am spus. „Vii la mine!“ Era căsătorit, cu familie. Între timp, trecuseră șapte ani. Eu aveam 26 de ani. Suntem în 12 august. M-a dus la el acasă, ne-am ospătat, am povestit. A doua zi seara am ajuns acasă. Părinții s-au mirat. Nu știau că vin, nu era legătură cu familia.

Noi am executat închisoarea absolută. Nu ca închisoarea de azi, când este semi-liberă, ai mâncare cât îți trebuie, pachete de acasă. Atunci ne-au omorât cu foamea. Voiau distrugerea noastră – și ne-au distrus – dar care am rezistat, am rezistat. Greutățile prin care am trecut nu au putut să mă distrugă, m-au întărit.

Acasă, am găsit tot așa cum a fost. A venit imediat jumătate satul. Pentru simpatie, nu pentru altceva. Trei ani și trei luni am fost liber. Mi-am terminat liceul, am dat ultima clasă de liceu și am intrat la facultate, la Filologie la Cluj. Mi-era frică să dau la Drept, că mă exmatriculau. Am mers la Filologie la secția de limba franceză.

La Jilava cât am stat cu foști ministri, generali, foști profesori universitari, toți discutau în limba franceză între ei. Într-un loc mai dosit, să nu se vadă prin vizetă, discutau politică și lucruri interesante. Așa necaz îmi era că nu înțeleg. Și am întâlnit un țărănist, doctor de Sorbona, Puiu Teodorescu, și în două luni de zile atâta am stat lângă el, atâtea întebări i-am pus, atâta am scris pe o bucățică de săpun și atâta am memorat și am vorbit cu el până când m-am exprimat. Și după două luni de zile, mă prezint acolo la ei și le-am spus: “Îmi dați voie și mie?” “Dar știi limba franceză?” “Știu!” Și le-am pus întrebări în franțuzește, corect, și discutam idei, știam de la ei, am învățat tot timpul cu ei. Când am ieșit afară, vorbeam franțuzește curent.

Și am intrat la Filologie. Dar nu am scris pe fișa personală că am fost deținut politic, deși era rubrică. Nu am scris. După un an de zile, m-au dat afară. Motivul era clar – m-a pârât cineva, Securitatea m-a dat afară, Securitatea care mă urmărea.

Am mers muncitor pe șantier. Apoi un an am fost învățător într-un sat. A fost un an foarte bun pentru mine, sub aspect alimentar, calm și liniște. Și după un an, în ‘58, în iulie, sunt student la Sibiu la Teologie. Încep examenele și sunt student până în 14 noiembrie când mă arestează a doua oară.

A DOUA ARESTARE – 14 noiembrie 1958

De data asta nu îmi mai dă 5 ani, îmi dă 22 de ani. Sub același articol de lege 209 – uneltire contra ordinii sociale.

Cum ați ajuns să fiți arestat din nou?
Simplu. Evenimentele din Ungaria i-au convins pe comuniști că lumea nu e reeducată și nu îi acceptă. Și, ca să prevină evenimentele din Ungaria, au zis: “Măi, aștia care au scăpat și nu au murit, îi mai punem încă o dată, îi mai trecem printr-un foc, printr-o epurare.”

Și pe o parte ne-au arestat din nou. “Pentru că în închisoare ați spus că vă reorganizați, că ați vorbit împotriva regimului, că nu v-ați văzut de treabă“… M-au arestat și a fost proces din nou. Nu recunosc nimic. Cer să fiu achitat! De data asta nu îmi mai dă 5 ani, îmi dă 22 de ani. Sub același articol de lege 209 – uneltire contra ordinii sociale.

REGIMUL DE IZOLARE

Lanțurile sunt socotite pedeapsă și siguranță. Lanțurile se pun pentru pedeapsă și siguranță – siguranță la deplasare, restul, pedeapsă, să nu te poți plimba, să zornăie, să te deranjeze, să îți țină rece, groase, cu nituri groase…

Mă trezesc la închisoarea Satu Mare, ca la Sighet, tip Maria Theresa – legat în lanțuri cu lanțuri grele, cu încă doi, și trimiși la celula de pedeapsă. Era noiembrie 1959. Afară îngheța, celula era fără geam, pe jos ciment ud… Lanțurile sunt socotite pedeapsă și siguranță. Lanțurile se pun pentru pedeapsă și siguranță – siguranță la deplasare, restul, pedeapsă, să nu te poți plimba, să zornăie, să te deranjeze, să îți țină rece, groase, cu nituri groase…Am mai avut lanțuri și înainte, am purtat lanțuri destul, și la Canal.

Și ne trezim toți trei acolo – Nan Gheorghe, Deac Ștefan și Man Nistor, puși într-o celulă de pedeapsă cu regim de izolare – adică 125 gr pâine pe zi, o bucățică de mămăligă mică și nimic altceva. Apă, da. A doua zi nimic, a treia zi aveai nevoie de mâncarea deținutului. Și tot așa. După trei zile, vin și ne spun: Nan Gheorghe ai 20 zile de regim sever de izolare, Deac 25, Man Nistor 30 zile.

Noaptea îți dădea o pătură nenorocită, și noi eram îmbrăcați în hainele de vară, afară îngheța. Am stat așa până aproape de sfârșitul lui decembrie. Toată ziua în picioare. Noaptea, obosiți, ne culcam, după două minute, ne sculam, să nu înghețăm – ne strângeam în brațe, cel din față trecea în spate, ne băteam pe spate, eram într-o somnolență continuă, în semiconștiență, ochii ni se închideau, nu aveam putere, cădeam, iar ne ridicam, a fost într-adevăr un chin.

Îi scoate pe ei, rămân singur. Nu mă mai bătea nimeni pe spate, mă băteam eu cu spatele de zid, ca să mă încălzesc. Când am ieșit de acolo, după 31 de zile, o zi în plus, după ce mi-au tăiat lanțurile, am avut impresia că sunt așa de ușor, că pot să zbor. Și trebuia să urc la etajul doi unde aveam celula mea, la camera 88. În camera mea erau doi tbc-iști – și un profesor printre ei. Și ei nu și-au mâncat mâncarea de dimineață și de la amiază: “Ți-am păstrat mâncarea, știam că vii aici!”

A DOUA ELIBERARE – 1 august 1964

M-am eliberat pe 1 august 1964, chiar de ziua mea de naștere. După 12 ani, 8 luni și opt zile de pușcărie (în total). De la Salcia. Pur și simplu – ne-a dat un bilet de eliberare, bilet de tren, până acasă, în Maramureș.

Voiam să îmi continuu studiile. Aveam 35 de ani. Tot așa de tânăr eram ca acuma. Nu știam ce vârstă am. Am dat examen din nou la facultate și am intrat la franceză, tot la Cluj, și m-au lăsat să termin. Știam și italiană și engleză – am învățat în pușcărie, de la Vișovan. La Salcia știau mai mulți engleza și am învățat. Închisoarea mi-a prins și bine.

La terminarea facultății mă căsătoresc, în anul III, și a soția a spus că vrea numai la Târgu Mureș. Așa am ajuns aici. Colegă de facultate, colegă de bancă, soție.

REGRETE

Libertatea e un drept divin, și l-am pierdut…Nu puteam să fac altfel. Nu eram eu.

Nu am regrete – aș face același lucru – cu toate greutățile. Am fost conștienți atunci că răspundem instictului de apărare și conservare națională. Prin noi s-a păstrat. Eram mulți, zeci de mii în toată țara, plină țara de închisori. Aproape toate familiile au avut pe cineva închis. “Libertatea este un drept dăruit de Dumnezeu popoarelor”. Libertatea e un drept divin, și l-am pierdut…Nu puteam să fac altfel. Nu eram eu.

Nu mă consider nici victimă – am scăpat, dar prin rugăciune și că așa a vrut Dumnezeu.

După eliberare, am fost chemat la Securitate – mi s-a cerut să fiu informator: “Trebuie să colaborați cu noi.” “Știu. Vreți să mă faceți turnător. Știți cât v-ați chinuit cu turnătorii dvs pe urmele mele? Știți de închisori, ce izolări am făcut din cauza turnătorilor dvs? Vă închipuiți că pot ajunge turnător?”

Ce i-ați spune unui tânăr de astăzi?
Cum am învățat noi: Nu minți, nu fura, nu înșela, fii punctual, fii demn, fii mereu în față la bine, luptă împotriva răului, a hoției și a minciunii, fă-ți datoria la locul de muncă, cu maximum de conștiinciozitate, fii cu respect pentru toți, fii ca sfinții în închisori.
_________

*“Mărturii” este un proiect media realizat de jurnaliştii Anca şi Raul Ştef.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,430 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

[…] Proiectul documentar Mărturii, din care face parte şi interviul de faţă, documentează prin fotografii și interviuri mărturii ale supraviețuitorilor închisorilor comuniste din România. Proiectul se află în desfăşurare, iar iEst.ro va publica, în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor. Primul episod poate fi citit aici. […]

[…] în premieră, sub forma unui serial, amintirile şi portretele lor. Primele episoade pot fi citite aici şi […]

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago