“Her”. Un film despre viitorul de care ne-a fost teamă ieri (I)

Bianca Felseghi @ 03 February 2014 in OSCAR 2014

Chiar dacă în lumea noastră de spectatori nu ne gândim la Oscaruri sau la alte premii din palmaresul unui film atunci când decidem să îl vizionăm, recunoaşterea oficială a performanţelor actorilor, regizorilor, scenariştilor sau tehnicienilor de tot soiul (de la directorii de cinematografie la efecte speciale) stabileşte pentru o perioadă un anumit standard (sau limitele) industriei care se joacă constant cu imaginaţia noastră. Ne-am propus ca până în ajunul celei de-a 86 ediţii a Ceremoniei de Decernare a Premiilor Oscar ale Academiei Americane de Film – 2 martie 2014, să facem o citire în cheie de privitor a celor 9 filme nominalizate pentru cel mai bun film al anului 2013.

*

“Her” – “Ea” (r. Spike Jonze) este acel SF pe care îl aşteptau nu numai pasionaţii de gen, dar şi simpli consumatori de literatură bine scrisă; cu toţii sătui de proiecţiile catastrofice ale unor războaie între oameni şi roboţi pe un Pământ postapocaliptic şi exasperaţi de viziunea unilaterală a călătoriilor interstelare din cinema-ul de la începutul anilor ’80. “Her” e tot o poveste cu inteligenţă artificială, dar ea curge la un cu totul alt nivel. Theodore Twombly (Joaquin Phoenix) e un personaj singuratic. Ai putea spune că e scriitor şi că lucrează la o editură, dar de fapt el nu scrie cărţi, ci doar scrisori personale comandate de diverşi clienţi, pentru cei dragi. Opera lui “magna” e viaţa celorlalţi. Personajele “cărţii sale” pe care şi le imaginează pornind de la fotografiile trimise de clienţi, sunt oameni reali ale căror doruri, dureri, iubiri trec prin sufletul deosebit de sensibil al lui Theodore. Totul în jurul lui, de la decoruri şi culori, seamănă cu un colosal joc video, la scală umană. Un “Second life” suprapus peste realitate. 

Her-Spike-Jonze

Theodore e în pragul unui divorţ care îl consumă emoţional şi singurul partener de discuţie cu care simte că are o legătură este un OS (Operating System) pe nume Samantha (vocea Scarlettei Johansson). Relaţia dintre ei devine tot mai intensă, pe măsură ce vocea din calculator evoluează, se “umanizează”. Filmul e atât de rotund construit încât suportă interpretări multiple şi oricare dintre ele poate reprezenta o cheie care să satisfacă diferitele tipuri de privitori:

Poate e un manifest anti-dependenţa de maşinării. Poate e o poveste de dragoste bolnăvicioasă dintre un bărbat şi o femeie-robot. Poate e doar aceeaşi poveste, spusă altfel, despre roboţii care vor conduce într-o zi lumea înzestraţi cu o inteligenţă care evoluează non stop. Poate regizorul se joacă cu noi şi ne oferă cinic într-un ambalaj fals povestea rescrisă a altei Samanthe care a făcut istorie în lumea televizată în anii ’60, cea a vrăjitoarei (Elizabeth Montgomery) care-şi mişca năsucul şi rezolva orice problemă a familiei sale.

Înafara replicilor excelente, încărcate cu un umor irezistibil, filmul lui Jonze are o candoare profund umană. Viitorul supratehnologizat nu reuşeşte să rezolve cele mai mari frici ale omului, de când lumea: singurătatea şi căutarea fericirii.

Samantha pare că se dezvoltă ca o proiecţie a dorinţelor lui Theodore, cu alte cuvinte e acea femeie care nu există, iar încărcătura feministă a mesajului e pregnantă: ficţionalizarea fără discernământ a realităţii, înlocuirea defectelor omeneşti cu perfecţiunea imaginată e o cale falsă către fericire şi ne condamnă la singurătate. Modelul Pygmalion-Galateea se aplică cu succes din antichitate şi până la filmul lui Spike Jonze, trecând prin revistele glossy care câştigă vânzând tocmai realitate îmbunătăţită în Photoshop. “Trecutul e doar o poveste pe care ne-o spunem singuri”, constată Vocea Samantha – calculatorul femeie cu un nume având multiple semnificaţii biblice (nici personajul Theodore nu pare să fie denumit întâmplător “Darul lui Dumnezeu). Vocea şi Darul. Ca să duc mai departe ideea de “trecut-poveste”, Theodore compune scrisori generate computerizat cu scrisul de mână “personalizat” al clienţilor. Întotdeauna, recitind o scrisoare veche, impresia de ireal, de “roman” e prezentă. Amintirile sunt nişte neuroni generatori de conţinut, pe când “Vocea” electronică performează în imediat şi fuge de responsabilitatea trecutului şi a viitorului. E suspendată undeva în afara timpului. Şi ubicuă.

“Her” e acel film care te bântuie după vizionare. În peisajul cinematografic înecat în ultimii ani cu biografii ecranizate şi drame “inspirate din fapte reale” – care indică o simptomatică lipsă de inspiraţie a scenariştilor şi producătorilor de la Hollywood – “Her” e o revelaţie. Şi preferatul meu la Oscarurile de anul acesta :) .

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

13,084 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago