Cum ne construim duşmanul ungur

Bianca Felseghi @ 09 December 2013 in POLITICI CULTURALE

This post is also available in: Ungară

“A avea un duşman e important nu numai pentru a ne defini identitatea, ci şi pentru a ne procura un obstacol în raport cu care să ne evaluăm sistemul de valori şi să ne arătăm, înfruntându-l, propria valoare. De aceea, atunci când duşmanul nu există, el trebuie construit”*

Foto: Raul Ștef

Erau o dată un român şi un ungur… Cu toate că începutul pare să fie un banc, poanta este ratată şi nu ne mai face să râdem pentru că nu constituie decât premisele unui conflict etnic care – atunci când nu e violent mediatizat – dospeşte la întuneric în sufletele loiale de naţionalişti din ambele tabere. Am încercat să aflăm care sunt resorturile “fricii de unguri”. De ce, după aproape 100 de ani (în 2018 se va serba centenarul Marii Uniri de la 1918) ne e încă teamă că “ni se va lua Ardealul”? Am încercat să aflăm, discutând cu istorici, sociologi şi lingvişti, dacă această teamă e una reală sau e pur şi simplu întreţinută artificial de politicienii.

Calea imposibilă

Relaţia românilor cu ungurii seamănă cu un cutremur care are replici o dată la câţiva ani. Reconcilierea e imposibil de făcut pe cale politică – consideră istoricul Kötő József pentru că politicienii – indiferent în ce tabără s-ar afla, răspund în faţa partidului. Iar interesele partidelor sunt să-şi menţină prin mesaje simple şi antagoniste faţă de opozanţii lor, electoratul tradiţional.

Discursul politic antimaghiar din România s-a reactivat odată cu dezbaterea despre regionalizarea României. În mintea alegătorilor împărţirea administrativă în regiuni a ţării s-a suprapus intenţionat peste pretenţiile de autonomie formulate de Ţinutul Secuiesc.

“Tendinţa generală a gândirii umane este să găsească un răspuns simplu la chestiuni complexe. Vă dau un exemplu: regionalizarea, presiunea celor din Secuime – inclusiv presiunea simbolică exercitată prin drapele arborate, de a obţine o împărţire teritorială mai justă conform preceptelor lor. Acestui context i se adaugă politica externă a Ungariei din ultimii ani. Singurul numitor comun dintre cele două este că ambele sunt făcute de maghiari. Răspunsul la aceste întrebări oferit în general este unul cultural şi e invocat în toate contextele în care oamenii se confruntă cu situaţii pe care nu le înţeleg şi pentru care nu au neapărat un interes să le înţeleagă în profunzime. Este o formă de îndoctrinare care a fost inoculată în diferitele epoci şi care a funcţionat. În perioada comunistă, pericolul maghiar începe să fie menţionat odată cu publicarea Istoriei Transilvaniei şi cu turnura mai liberală a politicii comuniste din Ungaria, care mergea în direcţia unei schimbări de regim”, analizează profesorul Horváth István de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a UBB.

Mitologia unei generaţii

Nu e vorba, deci, de frustrarea neostoită a românilor după aproape 100 de ani de când în urma tratatului de la Trianon, Transilvania a revenit, într-un final, României, ci de o teamă întreţinută de regimul comunist, în special după 1956. Atunci, în Ungaria, se organizau chiar demonstraţii de stradă împotriva măsurilor de sistematizare rurală (colectivizare) făcute de România.

“Concret aşa s-a reiterat mitul pentru acestă generaţie cu care suntem azi contemporani. Este un discurs foarte puternic care spune că toate acţiunile care se petrec în diferite contexte tind către o repetare a istoriei şi anume invadarea Ardealului, preluarea Ardealului. Momentul ’40 este o experienţă istorică reală de un iredentism care a existat şi care poate fi documentat, pentru că era o politică de stat în Ungaria. Invocarea acestui pericol reapare din când în când în discursul politic românesc”, spune profesorul Horváth.

Cum a supravieţuit “frica” de unguri în istoria noastră recentă? A reapărut în 1956 – relativ recent după sfârşitul celui de-al doilea război mondial, ca urmare a revoluţiei anticomuniste din Ungaria, dar care în România a primit o cupolă iredentistă, cu toate că mulţi studenţi români din Cluj şi Timişoara s-au alăturat revendicărilor maghiarilor. În anii ’80, discursul anti-unguresc se reaprinde pe fondul diferenţelor tot mai vizibile de politică dintre Ungaria şi România, respectiv o liberalizare pronunţată în Ungaria, pe de altă parte, semnele unei crize politice din ce în ce mai profunde în România.

Sociologul clujean explică: “În acest context o elită politică reformistă din Ungaria şi chiar comuniştii din Ungaria atacau politica iliberală a regimului Ceauşescu. Dup-aceea avem momentul 1990, iar aici avem de-a face clar cu o elită culturală comunistă, organizatorii Cântării României, acea sferă a aparatului partidului comunist care se găsea fără obiectul muncii după 1989. S-a mers pe aceeaşi retorică în contextul în care într-adevăr maghiarii cereau o renegociere a statutului lor general. Poziţia politică a partidelor precum Vatra Românească au reuşit să mobilizeze un electorat consistent mergând pe nevoia de alianţă împotriva ungurilor în Transilvania pentru că doreau o secesiune”.

Inevitabil, regionalizarea…

Unul dintre cele mai cunoscute locuri comune din Transilvania cu privire la relaţia românilor cu ungurii sună în felul următor: “Poate că ungurii sunt şovini şi iredentişti, dar vecinul meu, care e ungur, e foarte cumsecade. Ne înţelegem foarte bine”. Cu alte cuvinte, stereotipul etnic funcţionează, dar numai în raport cu marea masă a minorităţii maghiare.

“În România descentralizarea şi regionalizarea nu s-au făcut tocmai pentru că s-a invocat potenţialul pericol unguresc şi s-a amânat foarte mult timp. Vreţi o regionalizare fragmentată pentru ca ungurii să aibă iarăşi o anumită poziţie? Vedeţi ce se întâmplă dacă o au!”, tranşează problema Horváth István.

El spune totuşi că nu crede că acest imaginar retrograd este întreţinut “în ceva laboratoare” de serviciile secrete, ci că ar fi vorba de interesul “anumitor grupuri politice” care recurg intuitiv la scenariile vechi. Ungurii care vor să ia Transilvania e unul dintre cele mai vechi mituri pe baza cărora ne legitimăm ca fiind români.

“Se pare că de duşman nu ne putem lipsi. Figura duşmanului nu poate fi abolită de procesele de civilizare. Nevoia de duşman îi este înăscută şi omului blând şi iubitor de pace”*.

“Anul trecut, eram în autobuz şi m-am întâlnit cu un coleg de-al meu, român, care şi-a cerut scuze. Nu am ştiut atunci pentru ce, apoi am văzut acea ştire în care unul dintre elevii care a luat examenul de bacalaureat cu 10 declara că vrea să se facă politician şi să excludă toţi ungurii din Parlament. Acum 3-4 săptămâni a venit şi ultimul sondaj despre gradul de acceptare al minoritarilor. Noi, ungurii, suntem acceptaţi în cea mai mică măsură şi cred că e vorba de două motive principale: ignoranţa şi faptul că suntem prea mulţi”, consideră cercetătorul Péntek János unul dintre cei doi autori ai Dicţionarului cultural maghiar-român realizat de Institutul Lingvistic Szabo T.Attila, lansat la Cluj pe 27 noiembrie.

Cărticica va fi pusă în vânzare şi va fi şi disponibilă şi pe internet, iar exerciţiul de normalitate pe care îl propune este de a explica pentru comunitatea română acele simboluri “de suflet” ale maghiarimii. De altfel subtitlul său “ghid de orientare în cultura maghiară cotidiană” oferă dimensiunea demersului. Volumul se adresează cititorilor care au cunoştinţe minimale legate de cultura maghiară, cuvintele-titlu explicate sunt scrise în maghiară, alături de pronunţia corectă, iar definiţiile sunt date în limba română. Din cele aproape 360 de definiţii, circa 260 sunt personalităţi maghiare a căror activitate a influenţat decisiv conturarea identităţii etnice şi cultura.

Ni se explică, printre altele, cine e personajul de bancuri “Moricka”, cum se dansează un “legenyes” (adică o feciorească), unde se găsea Farkas utca în Cluj, când a fost scrisă “Az ember tragédiája” (Tragedia omului) de Madach Imre precum şi denumirea ungurească a multor zone şi oraşe transilvănene.

“Istoria ne-a condamnat să convieţuim”

E primul astfel de dicţionar făcut vreodată în România. “Politicul nu poate face paşi decisivi în reconcilierea comunităţilor române şi maghiare. Politicul e… prizonierul politicii. Orice declaraţie mai tolerantă a unui politician va fi taxată imediat drept trădare a comunităţii de către propriul partid. Iniţiativa reconcilierii trebuie să vină din partea societăţii civile, de jos în sus. Trebuie să recunoaştem, vrem nu vrem, că istoria ne-a condamnat să convieţuim”, spune Kötő József, istoric al culturii şi fost director al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.

Ungurii mai ştiu una-alta despre cultura românilor pentru că se învaţă conform programei la şcoală, însă românii sunt complet “în ceaţă” când vine vorba de identitatea culturală a maghiarilor. Relaţia dintre români şi unguri se bazează actualmente pe o “cunoaştere eronată” a informaţiilor culturale, ceea ce provoacă neîncredere. “Limbile în care vorbim, maghiara şi româna nu au nimic în comun. Dar cuvinte precum ignoranţă, aroganţă, incompetenţă sau impotenţă se spun exact la fel în amândouă limbile şi le sunt de multe ori comune atât ungurilor, cât şi românilor”, glumeşte Péntek.

Nu doar românii au resurse infinite de a se raporta la prezent, prin trecutul traumatizant. Horvath Istvan spune: “În Ungaria există în spaţiul public o mişcare foarte clară împotriva implicaţiilor Trianonului. Există de la formaţii rock naţionaliste cu toate simbolurile aferente până la mişcări ale tineretului care invocă cele 64 de comitate, practic Ungaria Mare. Aceste mişcări au o simbolistică aparte şi penetrează până în Transilvania fiind susţinute de un partid clar naţionalist care desigur, în discursul lui politic nu vorbeşte de iredentism, dar se asociază cu această retorică. Dar oficial, nici acest partid care doreşte să culeagă rezultatele acestei forme de particularizare identitară specifică unui curent destul de mare al tineretului maghiar, nu-şi asumă asta în mod politic”.

Totuşi, drumul reconcilierii parcurs până acum chiar dacă încet, evoluează. “La începutul anilor ’90 ideea de inscripţionare bilingvă oficială era pur şi simplu repudiată, ca statul să-şi asume sprijinirea altei limbi decât româna nu era de imaginat. Acum, déjà se fac distincţii mai fine: cine apare primul pe plăcuţă, cine apare al doilea, cum să menţii dominanţa simbolică a unei limbi faţă de alta? Relaţiile româno-maghiare s-au dedramatizat. Nu înseamnă c-au fost rezolvate sub toate aspectele. Nici maghiarii nu mai reacţionează la un mesaj al unui şpicher de la televiziune: vai, ăştia vor să ne alunge!”, consideră Horvath care a fost numit în 2007 în fruntea Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale.

Sfatul cercetătorului este să ne tratăm de… realitate: Dacă modul în care ne reprezentăm România şi, prin excelenţă Transilvania, este acela al unui spaţiu cultural unitar, atunci reprezentările noastre sunt greşite. Cum s-ar spune, “nu cu realitatea îi baiul”.

*

Disclaimer: în alcătuirea acestui text am apelat şi la istorici de etnie română pentru a consemna opiniile lor. Până la acest moment, niciunul nu a acceptat provocarea :)

____________________

* Fragment din eseul “Cum ne construim duşmanul” de Umberto Eco, în volumul cu acelaşi titlu apărut în 2011 la editura Polirom. Eco a susţinut la Milano în 2009 o conferinţă pe această temă.

** ibidem.

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

* Copy This Password *

* Type Or Paste Password Here *

12,432 Spam Comments Blocked so far by Spam Free Wordpress

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Cristina Ungurean @ 10 December 2013 | 08:12

Din păcate numai românii din Transilvania înțeleg cu adevărat ce înseamnă conviețuirea cu ungurii și secuii. Restul românilor se conformează cu clișeele și cu „frica” aceasta despre care vorbiți către un dușman care de mult nu mai are această poziție. Știu asta pentru că sunt din Covasna și știu cum e să trăiești printre unguri și secui. Eu cred că avem multe de învățat de la unguri ca și popor, fiindcă ei reușesc să fie uniți atât în țară cât și dincolo de graniță. Dacă am reuși să fim și noi toți măcar o dată de aceeași baricadă, politicul nu ne-ar mai putea influența cu campanii manipulatoare, instigatoare de ură interetnică.

Cuibus @ 10 December 2013 | 20:12

Pai nu va intrebati de ce copilul acela a spus asa ceva? Pentru UDMR-ul a fost curva tuturor partidelor de dupa 89 si nu mai are nici un respect, daca era un partid de tatari, tigani sau alta natie la fel de urat era, nu degeaba a parasit parlamentul si ungurii s-au scarbit de ce fosile si mafioti sunt in acel partid ilegal.
Ungurii si romanii se inteleg in viata de zi cu zi, restul e can can.

Antal Tibor @ 11 December 2013 | 00:12

Majoritatea románilor nu cunosc nici faptuk vá stema actualá a Romániei a fost realizat de ub maghiar(ardelean) Köpeci Sebestyén József

Dada @ 09 February 2014 | 10:02

Păi la ce să se aventureze românii în așa ceva? Nu ei au probleme de gen
pur și simplu nu e nici măcar provocare
opusul dragostei nu e ura, ci indiferența. Or în cazul ăsta românii nu au nimic de dovedit sau de lămurit

Mona Marschall @ 11 February 2014 | 13:02

problema e foarte spinoasa, fiindca noi vrem sa o vedem asa. adevarul e ca toleranta trebuie sa inceapa din noi insine, nu sa asteptam ca altii sa faca pasul asta. in fiecare padure , ca e romaneasca sau ungureasca :) exista , din pacate , uscaturi, dar din cauza lor nu trebuie sa pierdem din vedere padurea cea frumasa. fiecare natie tine la ea, din motive , daca e sa o luam asa, destul de simple, cum ar fi cele implementate in frageda copilarie de parinti, mai tarziu cerc de prieteni si tot asa. cred insa ca traim intr-o lume in expansiune, unde granitele nationale nu si-ar mai avea rostul, unde respectul pt cultura si pt individ ar trebui sa stea pe primele locuri. din pacate, omul face pasi in directia asta, dar nu destul de mari , omul e inca in faza in care invata sa mearga singur si asta egal in ce tara e. in failia mea se intalnesc multe nationalitati, romani, maghiari, nemti, sarbi, combinatie tipica pt Banat si pt Ardeal. ne intelegem bine, fara sa ne calcam pe bataturi, dar , de exemplu, problema abordata in articol apare peste tot in Europa, personalizata dupa locul aparitiei ei :) . asa , de ex. , pt un bavarez, o aparitie din alta zona a Germaniei, e considerata straina si nu are ce cauta acolo, deci problema asta magyaroman e tipica pt modul de gandire uman si asa cum bine ati subliniat, se bazeaza pe nestiinta, eu zic ca de ambele directii, mai mult sau mai putin :) . in plus trebuie mers mana in mana cu sentimente ca respectul reciproc, prietenie, fratie, consideratie, ajutor reciproc, iar ura ce genereaza asa de multe sentimente negative, trebuie uitata. am avut si eu scaparile mele, dar incerc sa ma educ permanent si sa nu uit ca sunt in primul rand o fiinta vie , locuitoare a acestei planete, o terrana :) .

Ultimele articole

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor:

Polonezul care poartă Coroana Carpaţilor: "a căţărat" în

08/11/14

Suntem în anul 1976. Jerzy Montusiewicz are 18[...]

"Verde" sună ieftin. O reţetă cu bani puţini

03/28/14

Marile clădiri de birouri şi hoteluri din[...]

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.

Closer to the ground: Marşul Noii Drepte de

03/16/14

O femeie care poartă în spate un[...]

Facebook
  • No recent Facebook status updates to show.

Tweets
"That moment when... tragi linie, vorba lui Sorescu, şi faci o socoteală: câteva minţi lucide şi cu un ideal... http://t.co/YPYb3tEf1G"
over a year ago
"Consiliul Mondial al Clădirilor Verzi spune că municipiul Cluj-Napoca are o problemă de etică. Despre ce este vorba: http://t.co/lTmzg3Wx5k"
over a year ago
"Ştim că vă plac reportăjelele. Aşa că v-am pregătit unul despre cum nu s-a întâmplat nimic şi anul acesta la 15... http://t.co/JFdw0lKMay"
over a year ago